Ministrul irakian al Mediului, Narmin Othman a anunțat, marți, că a supraviețuit unui atentat comis luni asupra convoiului cu care se deplasa la nord de Bagdad, trei dintre gărzile sale fiind rănite în urma atacului, informează AFP.
„Este un act laș, care nu mă va convinge să-mi schimb hotărârea de a-mi servi patria și cetățenii”, a declarat Othman, de origine kurdă, într-o conferință de presă susținută la Suleimaniyah, la 330 de kilometri nord de Bagdad.
Convoiul a fost atacat de bărbați înarmați în regiunea Udhaim, între Kirkuk și Baaquba, în momentul în care Narmin Othman revenea la Bagdad, după concediul petrecut în Kurdistanul irakian. Ea a adăugat că trei dintre gărzile sale de corp au fost rănite, iar după atac convoiul a revenit la Suleimaniyah.
Narmin Othman, membră a Uniunii Patriotice din Kurdistan (UPK), formațiunea președintelui Jalal Talabani, a fost ministru pentru Drepturile Femeii în precedentul guvern, condus de Iyad Allaui. Ea a făcut parte din administrația UPK, care a controlat provincia kurdă Soleimaniyah și a fost deosebit de activă în domeniul apărării drepturilor femeii.