Punct final în prima fază a procesului în care au fost trimise în judecată 35 de persoane pentru infracțiuni care au vizat sute de falsuri prin care s-au obținut în mod fraudulos certificate de încadrare în grad de handicap sau pensii de invaliditate. Dintre cei trimiși în judecată și pentru care procesul s-a finalizat la Tribunalul Suceava s-au dictat doar condamnări cu executare sau suspendare, fără nici o achitare. În acest caz, verdictul dat de Tribunalul Suceava nu este definitiv și poate fi contestat la instanța superioară, Curtea de Apel Suceava. Pentru nouă dintre inculpați dosarul va continua, urmând ca o soluție să fie dată în perioada următoare.
Ancheta a pornit în 2010, în urma unui denunț înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care și-a declinat ulterior competența la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Din primele date, confirmate ulterior, a rezultat că mai multe persoane, doctori la cabinete individuale sau angajați ai Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, la solicitarea unor persoane care aveau contact direct cu viitorii beneficiari ai pensiilor de invaliditate sau ai certificatelor de handicap, au falsificat, în perioada 2009-2011, înscrisuri din care rezulta că mai mulți suceveni au fost supuși unor investigații medicale în urma cărora au fost diagnosticați cu diferite boli cronice, lucru ce nu corespundea realității.
La vremea respectivă, au urmat percheziții la persoanele vizate de anchetă, fiind ridicate teancuri de documente medicale.
„Actele falsificate au ajuns într-un final la persoanele ale căror date de identificare erau consemnate în cuprinsul lor, fiind folosite pentru obținerea frauduloasă de certificate de încadrare în grad de handicap sau pensii de invaliditate”, au explicat anchetatorii.
Investigați medicale doar pe hârtie
Multe dintre persoanele care au beneficiat de sume de bani prin aceste falsuri erau totuși bolnave, însă, din lipsă de timp sau de frica de a nu fi trecute într-un grad mai mic de invaliditate, acestea preferau să „aranjeze” obținerea actelor medicale ce trebuiau prezentate la revizuire. Astfel, respectivii beneficiari erau investigați medical doar pe hârtie, au explicat anchetatorii.
„Pentru analizarea situației medicale a beneficiarului pensiei de invaliditate, acesta trebuia să realizeze, anterior termenului stabilit de comisie, investigațiile medicale solicitate. În urma realizării acestor investigații, pacientul prezenta o anumită situație medicală, care era supusă, la termenul de revizuire, analizei medicului expert din cadrul comisiei de examinare. Or, atât timp cât persoanele cercetate nu s-au supus în mod real unui control medical, mențiunile din actele medicale prezentate comisiilor de examinare nu indică situația medicală reală a acestora în momentul respectiv”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Afacerile erau derulate în majoritate de personal medical din anturajul medicilor specialiști
Procurorii au subliniat că majoritatea înscrisurilor medicale au fost falsificate de persoane care au dobândit cunoștințe medicale ca urmare a funcționării lor în cadrul secțiilor Spitalului Suceava, o anumită perioadă de timp, pe lângă medicii specialiști, timp în care au observat modul de examinare, consemnările realizate (conținutul actelor), tipul de analize corespunzătoare, diagnosticul corespunzător unui anumit tip de analize etc. O parte din aceste persoane, având acces la formularele tipizate folosite de unitatea spitalicească, și le-au însușit, aceste înscrisuri fiind găsite la locuințele lor în cadrul perchezițiilor efectuate.
Sunt însă și cazuri în care s-a constatat implicarea directă în comiterea de falsuri a unor doctori specialiști care au completat diferite acte medicale fără nici un fel de consultație.
Doctori trimiși în judecată
Pe lista medicilor trimiși în judecată se află Ana Burcă, de la Secția de Neurologie, care deține și un cabinet medical particular. Ea este acuzată că a falsificat scrisori medicale, prin care a ajutat la inducerea în eroare a medicilor primari care au emis ulterior deciziile de acordare a unor forme de ajutor.
Un alt medic trimis în judecată este Teodor Chiriac, doctor la Cabinet Urologie „Chiriac Teodor”. El a fost acuzat că a ajutat, cu știință, prin emiterea de scrisori medicale, la inducerea în eroare a reprezentanților legali ai statului.
Pe lista inculpaților se mai află Silvia Ginghină, medic la Spitalul Județean Suceava – Secția Oncologie, trimisă în judecată pentru că a emis scrisori medicale în fals, în baza unor examene clinice și de laborator fictive.
Care a fost implicarea angajaților Primăriei Suceava
Printre cei trimiși în judecată se găsesc și Iuliana Niculina Chiforiuc, inspector la Primăria municipiului Suceava – Serviciul de Protecție Socială, și Vasile Dănuț Cîrcu, șef Serviciu Protecție Socială din cadrul Direcției de Asistență Socială – Primăria Suceava. Prima este acuzată că a inserat, cu bună știință, în ancheta socială eliberată în vederea solicitării încadrării în grad de handicap a unei femei, Elisabeta Rață, și ea inculpată în dosar, date necorespunzătoare realității. Mai exact, i-a agravat din „pix” starea și mobilitatea, ajutând la inducerea în eroare a reprezentanților legali ai statului în vederea obținerii de către femeie a unui certificat de încadrare în grad de handicap în baza căruia aceasta a încasat nejustificat suma de 2.808 lei.
În cel privește pe Dănuț Vasile Cîrcu, s-a constatat că în cazul unui alt inculpat, Constantin Rață, a inserat că necesită ajutor parțial pentru efectuarea unor activități și că starea respectivului s-a deteriorat. Și în acest caz, prin aceste constatări, neconforme susțin procurorii, beneficiarul ar fi încasat ilegal peste 2.800 de lei.
Inculpați cercetați pentru un întreg lanț de infracțiuni
Dintre inculpații cărora li se impută cele mai multe fapte pot fi amintiți Rodica Luminița Morar, Maria Axinte, infirmieră la Spitalul Județean Suceava, Secția Neurologie, Maria Andruchovici, asistent medical generalist la Spitalul Județean Suceava, Secția Geriatrie, sau Olga Nastasiuc, infirmieră la Spitalul Județean Suceava, Secția Neurologie.
În cazul inculpatei Rodica Luminița Morar, pensionară aflată în capul listei inculpaților, anchetatorii au trimis-o în judecată pentru implicarea în 17 cazuri de dosare fabricate pentru încasarea de pensii ilegale.
Printre infracțiunile reținute în sarcina ei este și cea de trafic de influența. Iată doar un exemplu: “în perioada 2009 – începutul anului 2011, a pretins de la C.G. 4.000 lei și 200 euro, din care a primit 4.000 lei, lăsând să creadă că are influență pe lângă doctori și membrii Comisiei de stabilire a gradului de handicap, pentru a obține acte medicale fără realizarea de investigații medicale/consultații de specialitate și «pensie», în scopul încasării ilegale de sume de bani, reprezentând prestații sociale”.
Lista inculpaților și condamnările dictate de judecător
Iată ce au decis judecătorii de la Tribunalul Suceava și care sunt pedepsele care s-au dictat în cazul a 26 din cele 35 de persoane trimise în judecată, cu mențiunea că funcțiile care apar în dreptul lor erau deținute la un anumit moment dat și este posibil să nu mai coincidă acum.
1. Morar Rodica-Luminița, pensionară – 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare
2. Axinte Maria, infirmieră la Spitalul Județean Suceava, Secția Neurologie – 3 ani și 6 luni cu executare
3. Andruchovici Maria, asistent medical generalist la Spitalul Județean Suceava, Secția Geriatrie – 3 ani și 6 luni cu executare
4. Motoveleț Lucia, pensionară – 3 ani cu executare
5. Nastasiuc Olga, infirmieră la Spitalul Județean Suceava, Secția Neurologie – 2 ani cu suspendare
6. Holbură Carmina-Elena, asistentă medicală la Spitalul Județean Suceava, Secția Cardiologie – 2 ani cu suspendare
7. Bizum-Șutu Lăcrămioara, statistician medical la Spitalul Județean Suceava, Secția Nefrologie – 2 ani cu suspendare
8. Haureș Vasile, pensionar – 2 ani cu suspendare
9. Șpac Lucia, pensionară – 2 ani cu suspendare
10. Laurus Veronica, vânzător – 2 ani cu suspendare
11. Lucescu Cleuța – 2 ani cu suspendare
12. Chira Olimpia Achilina, casnică – 2 ani cu suspendare
13. Floria Natalia, confecționeră – 2 ani cu suspendare
14. Floria Ilie-Sorin – 2 ani cu suspendare
15. Păstrăv Ilie – 2 ani cu suspendare
16. Rață Elisabeta, casnică – 2 ani cu suspendare
17. Rață Constantin, administrator – 2 ani cu suspendare
18. Maftean Dumitru, instalator, fără loc de muncă – 2 ani cu suspendare
19. Cazacu Aurel Vasile, operator utilaj tăierea lemnului, fără loc de muncă – 2 ani cu suspendare
20. Pintrijel Viorel, strungar, fără loc de muncă – 2 ani cu suspendare
21. Furnică Viorel, mecanic, fără loc de muncă – 2 ani cu suspendare
22. Parasca Eleonora, însoțitor bătrâni, fără loc de muncă – 2 ani cu suspendare
23. Popescu Dumitru, mecanic agricol, fără loc de muncă – 2 ani cu suspendare
24. Parasca Gheorghe, pensionar – 2 ani cu suspendare
25. Popescu Ilie, fără loc de muncă – 2 ani cu suspendare
26. Nastasiuc Ioan – 2 ani cu suspendare.
Pentru cine nu s-a încheiat încă procesul
Pentru o parte dintre cei implicați în acest dosar complex procesul încă nu s-a încheiat. Și asta pentru că judecătorul a dispus să disjungă dosarul. Asta înseamnă că pentru alți nouă inculpați se va constitui un nou dosar care se va judeca tot la Tribunalul Suceava. Cauza îi va privi pe următorii:
1. Burcă Ana, medic la Spitalul Județean Suceava – Secția Neurologie și CMI Burcă Ana
2. Chiriac Teodor, doctor la Cabinet Urologie Chiriac Teodor
3. Ginghină Silvia, medic la Spitalul Județean Suceava – Secția Oncologie
4. Lupăștean Vasile, pensionar
5. Vleju Maria, pensionară
6. Chiforiuc Liliana Niculina, inspector la Primăria Suceava – Direcția de Asistență Socială – Serviciul de Protecție Socială
7. Cîrcu Vasile Dănuț, șef Serviciu Protecție Socială la Primăria Suceava
8. Scutariu Silvia, pensionară
9. Chelba Maria, casnică.
Actele false anulate și banii luați de la cei care i-au încasat pe nedrept
O altă măsură importantă luată de instanța de judecată a fost aceea de a anula toate actele care au stat la baza eliberării certificatelor de încadrare în grad de handicap și a documentelor care s-au folosit pentru acordarea pensiilor de invaliditate.
De asemenea, judecătorul a stabilit și anumite obligații financiare față de Casa Județeană de Pensii Suceava. Astfel, Vasile Haureș are de plătit 10.086 de lei, Ilie Popescu trebuie să achite 11.221 de lei, Ilie Păstrăv este bun de plată cu suma de 4.844 de lei, iar Lucia Șpac, numai 45 de lei. Alți inculpați, respectiv Cleuța Lucescu, Gheorghe Parasca și Veronica Laurus, au achitat în totalitate prejudiciul produs părții civile Casa Județeană de Pensii Suceava.
De asemenea, s-au stabilit obligații de plată și față de Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Suceava pentru Aurel Vasile Cazacu, Viorel Pintrinjel și Olimpia Achilina Chira, câte 2.808 lei. Alți inculpați din dosar, respectiv Natalia Floria, Ilie Sorin Floria, Dumitru Maftean, Viorel Furnică, Eleonora Parasca și Dumitru Popescu, au achitat în totalitate prejudiciul produs părții civile Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Suceava.
Dosar complex
Un medic pensionar, cadre de la Spitalul Județean Suceava și pensionari, condamnați într-o golănie cu certificate de încadrare în grad de handicap sau pensii de invaliditate
