Situație

Un medic de familie și-a lăsat postul baltă fără a informa ASP

Un medic de familie din Poiana Stampei și-a lăsat baltă postul și a placat în Canada, fără a anunța în prealabil Autoritatea de Sănătate Publică Suceava. Adjunctul ASP, doctor Alexandru Lăzăreanu, a fost informat că postul e liber de către un cadru sanitar ce lucrează în cabinetul medicului respectiv, care a anunțat că acesta a plecat din decembrie și nu mai are de gând să se întoarcă, fapt pentru care personalul de la cabinet a rămas fără salariu. Medicul cu pricina are o vechime de 3 ani la Poiana Stampei și avea pe liste peste 1.000 de pacienți. Acum conducerea ASP Suceava trebuie să îi găsească un înlocuitor. „Situația de la Poiana Stampei trebuie urgent rezolvată, astfel încât populația să nu aibă de suferit. Noi vom căuta un medic dispus să profeseze acolo”, a declarat Lăzăreanu.
Adjunctul ASP a spus că și medicul de familie de la Crucea, rezident în pediatrie, va renunța la post în scurt timp din cauză că intră în concediu medical, după care va profesa ca pediatru în cadrul unui spital.
Alexandru Lăzăreanu a precizat că în prezent se lucrează la o statistică ce cuprinde date despre toți medicii de familie din județul Suceava și, dacă mai există asemenea cazuri, ele vor fi depistate în cel mai scurt timp. Situația centralizată la nivelul ASP Suceava va fi comunicată Ministerului Sănătății Publice.

Recomandări

„Medicina veterinară rurală, comunitățile locale și siguranța alimentară a României sunt în pericol real”

Primăria Sucevița caută medic de familie. Oferă cabinet, locuință și o indemnizație lunară de la bugetul local

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post