Răfuieli mai vechi

Un martor din dosarul „Olărean” îl acuză pe fostul consilier local Traian Andronachi de „manipulare”



Cătălin Cîrdei (stânga), Aurel Olărean (mijloc) și Traian Andronachi
Cătălin Cîrdei (stânga), Aurel Olărean (mijloc) și Traian Andronachi

Traian Andronachi, fost consilier local în Rădăuți și omul care l-a înfundat practic pe ex-primarul Aurel Olărean, este acuzat de „manipulare”. Detaliile despre acest subiect au fost făcute publice de un fost prieten al lui Andronachi, unul dintre oamenii care este și martor în dosarul care a fost instrumentat de procurorii structurii centrale a DNA și care-l privește printre alții și pe primarul suspendat din Rădăuți.
Cătălin Cîrdei a menționat că a dorit să aducă aceste precizări după ce prin Rădăuți s-a răspândit zvonul potrivit căruia „l-aș fi turnat pe primarul Aurel Olărean la DNA, că aș fi avut microfoane puse pe mine de către domnul avocat Traian Andronachi, care pe atunci era consilier local independent, ce l-au înregistrat pe edil și care totodată acele informații din înregistrări au cauzat reținerea și suspendarea acestuia din funcția de primar al urbei”.
Cătălin Cîrdei a ajuns martor în dosar după o discuție cu Aurel Olărean
Potrivit lui Cîrdei, totul a plecat de la o întâlnire pe care a avut-o cu Aurel Olărean și cu Traian Andronachi. Se întâmpla pe data de 29 august 2014, la finalul festivalului „Ochiul de păun – Târgul olarilor”, când Cătălin Cîrdei a dorit să-l salute pe edilul în funcție la acea vreme.
„Am mers și când am dat să dau mâna cu domnul Olărean acesta mi-a zis că nu dorește să dea mâna cu mine deoarece sunt prieten cu Traian Andronachi, consilierul care mai mereu se contrazicea cu el în Consiliul Local, și că trebuie să fiu un om de dreapta nu de stânga cum sunt «pomanagiii»”, a fost începutul unei discuții care ulterior a ajuns la DNA.
Contrele au continuat, iar Olărean l-a catalogat pe Andronachi drept „un nesimțit”, deoarece a parcat mașina „aici, în locul unde parchez eu, și se dă drept primar deja”.
„«Oricum trebuie să voteze acel proiect prin care să se aprobe onorariul la doamna avocată Prodan pentru procesul cu Biblioteca ««Tudor Flondor»», de nu oricum o voi da afară pe soția lui Andronachi, că și așa biblioteca o pierdem și se va privatiza, iar soția sa și așa are prea mare salariul de 1.500 de lei.»
Iar eu auzind acestea i-am zis primarului: «Și cum adică, o dați afară de la Bibliotecă?» Și el mi-a zis: «Da, poți să-l suni pe Andronachi și să-i zici că luni dimineață viceprimarul îmi va aduce aminte și îi voi revoca soția acestuia din funcția de directoare a bibliotecii deoarece este în subordinea mea și eu am numit-o la conducere în acea instituție care va deveni restaurant dacă Andronachi nu va vota proiectul să dăm banii avocatei care se va ocupa de proces să recâștigăm biblioteca toată»”, este dialogul dintre Cîrdei și Olărean.
Discuția i-a fost transmisă lui Traian Andronachi, dar urmarea avea să fie una penală.
„Când oamenii au început să-mi zică că sunt un «turnător» am decis să fac publică această poveste”
Cătălin Cîrdei a precizat că după câteva zile a fost sunat de Traian Andronachi, care l-a invitat la București, „la un proces”.
„A venit domnul Andronachi Traian la 10.30, m-a luat de acasă și ne-am pornit spre București, iar când am ajuns la Bacău am oprit la o benzinărie să mâncăm. Acolo mi-a zis că mergem la DNA deoarece cei de acolo l-au reținut pe Aurel Olărean și trebuie să merg și eu fiindcă atunci seara, când l-am sunat pe el, telefonul îi era ascultat de cei de la DNA și trebuie să fiu și eu martor să confirm cele spuse la telefon. Mi-a mai zis să fiu mulțumit de faptul că mă aduce el la DNA, că de nu mă ridicau procurorii de acasă. Am ajuns acolo, am fost dus într-o cameră unde am fost audiat de către un procuror aproape o jumătate de oră și am explicat ce am discutat în seara de 29 august 2014 cu domnul primar Aurel Olărean despre Traian Andronachi. Eu am povestit și am întrebat dacă telefoanele sunt interceptate. Procurorul mi-a răspuns că nu, nu sunt interceptate, ci doar cel al primarului Olărean și că eu sunt doar un martor adus de domnul Andronachi Traian”, a povestit Cătălin Cîrdei.
Acesta a menționat că ulterior și-a dat seama că a fost doar o „unealtă”. „După o perioadă am decis să rup prietenia cu domnia sa deoarece cred că am fost folosit de către el, dar nu mi-am dat eu seama, fiindcă îmi spunea că suntem prieteni și că o să mă susțină politic să devin un om de succes. Când oamenii au început să-mi zică că sunt un «turnător» am decis să fac publică această poveste și să spun adevărul, nu să susțin și să ascund aberațiile altora”, a concluzionat Cătălin Cîrdei.
Andronachi, extrem de succint și reținut vizavi de acuzațiile care i se aduc
Contactat telefonic, Traian Andronachi nu a negat că ar fi avut o legătură de prietenie cu Cătălin Cîrdei, dar pe marginea acuzațiilor care i se aduc a fost extrem de succint și reținut.
„Știu că domnul Cătălin a fost martor în dosar. Probabil, declarațiile lui au fost consemnate de către organele de urmărire penală, iar în rest nu am nici o referire sau vreun comentariu vizavi de poziția sa. Dacă unii încearcă acum să-și folosească ascendentul său moral în calitate de om aflat în echipa de campanie a lui Aurel Olărean în cursul anului 2012 este strict treaba lor”, a arătat Andronachi.
Trebuie spus că în urma mărturiilor lui Cătălin Cîrdei, ale lui Traian Andronachi, ale altor martori, dar și în baza unor înregistrări, procurorii DNA au dispus reținerea lui Aurel Olărean în septembrie 2014. Ulterior, acesta a stat după gratii mai multe luni, iar acum se află sub control judiciar.
Aurel Olărean, primarul suspendat al municipiului Rădăuți, a fost trimis în judecată pentru cinci infracțiuni. În sarcina edilului din Rădăuți au fost reținute trei acte materiale de șantaj, complicitate la șantaj și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.



Recomandări

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava