Un martor al DNA în cazul Microsoft afirmă că Năstase și Ponta sunt implicați în trafic de influență



Un martor audiat de procurorii DNA în dosarul licențelor Microsoft a descris în declarația dată anchetatorilor presupusa filieră care ar fi comis fapte de trafic de influență și luare de mită în ceea ce privește cumpărarea licențelor și leagă numele lui Adrian Năstase și Victor Ponta de acest caz, informează Mediafax.Potrivit unui document al anchetatorilor, aflat între cele prin care se cere aviz de la Parlament pentru ridicarea imunității a trei foști miniștri, unul dintre martorii audiați până la acest moment în dosarul licențelor Microsoft a dat o amplă declarație privind modalitatea de acordare a licențelor.Printre altele, martorul susține că, în 2004, Claudiu Florică, unul dintre personajele cheie ale afacerii cu licențe Microsoft, la acea dată șeful Fujitsu Siemens Computers, „a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educației și prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari și cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD”. Potrivit declarației martorului, „în schimbul acestei susțineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donații făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată.



Recomandări

Comisia juridică recomandă începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

Emil Boc,audiat în dosarul Microsoft: Valerian Vreme și-a dedicat timpul agendei digitale a României

Votul Comisiei juridice a Senatului referitor la cererea DNA în cazul lui Tăriceanu, amânat

DNA trimite în judecată Dosarul Microsoft III. Fostul ministru Gabriel Sandu, fostul șef Microsoft și doi oameni de afaceri, acuzați că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro

Referatul procurorilor în cazul medicului chirurg Gheorghe Burnei: „Mită mascată prin donații și copii supuși unor experimente”