Undeva pe harta județului Suceava șerpuiește șoseaua dintre două localități importante ale acestuia: Fălticeni și Liteni.
Paralel cu șoseaua curge Șomuzul Mic având pe malurile sale localități uitate de vreme și de mai marii vremii – Valea Glodului, Giurgești și Osoi, care alcătuiesc cu alte cinci sate comuna Vulturești.
Dealurile împădurite cu verdele intens și nuanțat străjuiesc malurile Șomuzului Mic iar pe pajiștile înflorite se deplasează alene turmele de oi ale localnicilor.
În zilele de duminică și sărbători, copiii, femeile, bărbații se deplasează cu haine curate, evlavioși, cu pași mărunți spre biserica satului, construită de boierul Greceanu în anul 1851 cu hramul Sfântul Nicolae.
Părintele paroh Nicolae Vrăjitoru așteaptă credincioșii cu obișnuita-i blândețe spre a se ruga împreună în Sfântul locaș.
A intrat în tradiția locuitorilor acestor meleaguri ca în fiecare an pe data de 27 iulie – de Sfântul Pantelimon – să se producă un eveniment pe cât de religios, pe atât de gustat de publicul credincios. Acest eveniment a fost inițiat chiar de către părintele paroh Nicolae Vrăjitoru și se sărbătorește de doi ani consecutiv în locul numit „Fântâna cu cumpănă”, aflat la hotarul dintre Valea Glodului și orașul Liteni. Fântâna a fost reparată, curățită și sfințită prin grija părintelui paroh. Aflată la marginea șoselei, în apropierea unei păduri de fagi și stejari, această fântână cu cumpănă este un loc de popas pentru călători. Mulți se opresc, fie vară, fie iarnă să-și potolească setea, bând din apa curată și sfințită.
Ziua de 27 iulie, a devenit pentru localnici zi de zidire duhovnicească, de întâlnire cu rugăciunea. Și în acest an de Sfântul Pantelimon, localnicii, impresionați de slujba religioasă s-au rugat la Bunul Dumnezeu pentru sănătate și au cerut ajutor de la Puterea Divină pentru a le ușura viața aceasta atât de zbuciumată.
La sfințirea locului și a fântânii au fost prezente și oficialități ale comunei Vulturești – primarul Cătălin Ciubotaru cu consilierii comunali. Cei prezenți au participat apoi la o serbare câmpenească și o masă oferită cu bunăvoință și dăruire de către părintele paroh Nicolae Vrăjitoru și soția sa, prezbitera Marcela.
Atât rugăciunile cât și cuvintele înțelepte ale părintelui paroh au adus în sufletele oamenilor o speranță în această viață atât de tulbure și grea. Părintele a sfătuit pe localnici să înlocuiască lenea cu hărnicia, mândria cu smerenia, invidia cu iubirea aproapelui și răul cu binele.
A fost o zi minunată la care a luat parte și lumina soarelui, pădurile de fagi, stejari și brazi, pajiștile cu turmele de oi și oamenii simpli cu cuget curat și care s-au rugat la Bunul Dumnezeu să le vină în ajutor în această viață de luptă cu necazurile și greutățile.
Învățător – pensionar Gheorghe OLOERIU
Valea Glodului
Un loc de popas
