Prostia și îngâmfarea liberalilor doar au fost duse pe noi culmi de Patriciu, Antonescu, Vosganian, Fenechiu și anexa lui, Adomniței, fiindcă ele au existat din totdeauna.
Prostia și îngâmfarea liberalilor sunt istorice și au costat țara foarte scump. Unele consecințe ale faptelor comise de stupizii și încrezuții liberali din istorie le suportăm și astăzi.
În 1916, prim ministru al țării era Ion I.C. Brătianu. Un ins cu pedigriu impecabil, așa cum le place liberalilor. Fiul lui tata – Ion. C. Brătianu – lider liberal.
Pe Ion I.C. Brătianu l-a fătat mă-sa ministru. S-a impus ca mână de fier, dar și ca sulă de fier. Ca orice liberal, nu disprețuia puțica extraconjugală, dimpotrivă, o iubea cu înflăcărare patriotică. Avea un fiu nelegitim cu văduva lui Alexandru Cuza, fiul domnitorului Cuza. Când țara ardea, el se deșerta. Fac altfel liberalii de azi?
În aceeași ani, „Marmorosch, Blank & co.” era cea mai puternică bancă din țară, cu importante ramificații în străinătate. Înființată de Iacob Marmorosch, asociat apoi cu Mauriciu Blank. Doi evrei puternici și influenți. În momente cruciale din istoria României, această bancă a intervenit providențial. Așa a fost în războiul de independență din 1877 sau în timpul crizei economice din 1899.
Mauriciu Blank l-a sfătuit pe premierul Ion I.C. Brătianu să trimită tezaurul în Anglia, nu în Rusia, în gura lupului. Reacția lui Brătianu a fost tipică pentru un prost. Ce, mă înveți tu pe mine? Gura, jidane!
A făcut ceea ce știm cu toții. A trimis tezaurul la Moscova. De tezaurul României s-a ales praful. Dacă îl asculta pe evreu, tezaurul era salvat. Iar situația noastră de azi ar fi fost alta.
Moartea lui Brătianu a fost suspectă. Se zice că a fost otrăvit sau cam așa ceva. Fiindcă a murit în urma unor complicații generate de o gripă și o laringită.
Pe Blank legionarii îl urau. Din totdeauna, proștii i-au urât pe cei deștepți. Dar eu altă întrebare am: cine a fost mai patriot la faza cu tezaurul? Brătianu sau evreul?
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
