Un frate oarecare a întrebat pe un părinte iscusit, zicând: „Spune-mi, părinte, care faptă este folositoare și mai odihnitoare omului?” Și bătrânul i-a răspuns lui, zicând: „Fiule, fapta cea mai folositoare și mai odihnitoare omului este aceasta: Unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu.”
Zis-a fratele: „Spune-mi, părinte, în ce chip și cum este aceasta, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu?” Atunci a zis bătrânul: „Fiule, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu este în acest chip: să-și facă omul această hotărâre, zicând: Doamne, iată eu de acum înainte îmi unesc toată voia mea cu voia Ta, așa fel încât voia mea să nu se mai împotrivească, nici să mai bănuiască, ori să mai cârtească împotriva voinței Tale. Orice vei dori și va fi plăcut voii Tale, aceea să dorească și să fie plăcut voii mele.
De va vrea și va fi plăcut voii Tale ca să-mi vină mie oarecare scârbe ori supărări ori necazuri (fie din boala trupului, fie din primejdie, fie din pedeapsă), cu alte cuvinte, orice rea pătimire îți va fi plăcută Ție ca să vină asupra mea, aceea îmi va fi plăcută și mie și bine primită voinței mele. De asemenea, dacă va fi bine primit și plăcut voii Tale ca să se pornească un frate oarecare asupra mea, cu mare ocară, cu sudalmă și cu defăimare ori și cu bătaie, acestea vor fi plăcute și bine primite și voii mele.
Deci, de acum înainte nu va ieși voia mea din voia Ta, nici se va despărți, știind că voia Ta este totdeauna spre binele și folosul meu și fără voia Ta nimic nu se lucrează, nici se face în lume. De mi-a făcut cineva vreo scârbă sau supărare, așa a vrut voia Ta! Deci și voia mea asemenea dorește, supunându-se voinței Tale.
Iată, fiule, ți-am spus care faptă este mai folositoare și mai odihnitoare omului. Și ți-am arătat în ce chip este unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu. Deci, mergi și fă așa și atunci vei fi pururea odihnit și te vei mântui.”
Zis-a un alt părinte: „Stejarul de nu va fi clătinat de vânturi, acela nici nu va crește și nici rădăcină nu va slobozi. La fel și călugărul, de nu va pătimi și nu va răbda, nu poate să fie ostaș viteaz.”
Zis-a un părinte oarecare: „Ceara de nu se va înfierbânta cu foc spre a se muia, nu este cu putință a se întipări pecetea ce o vei pune pe dânsa. Asemenea și omul, de nu va fi muiat prin focul scârbelor, al bolilor, al ostenelilor, al ispitelor și al neputințelor, nu se poate întipări într-însul pecetea Sfântului Duh, că pentru aceasta zice Domnul către Pavel Apostolul: Ajunge ție darul Meu, că puterea Mea întru neputințe se săvârșește!
Însuși Sfântul Pavel zice în cartea sa: Cu dulceață este mie a mă lăuda pentru neputințele mele, ca să se sălășluiască în mine puterea lui Hristos. Deci și tu, fiule, rabdă pentru Domnul cu mulțumire toate scârbele, necazurile, năpastele, bolile și orice ispită îți va veni, după voia lui Dumnezeu, pentru folosul tău. Că prin răbdarea scârbelor cu mulțumire, va intra omul în Împărăția Cerurilor, precum însuși Domnul zice: Cu multe scârbe se cade a intra în Împărăția Cerului.
Zis-a iarăși un sfânt părinte: „De-ți va trimite ție Dumnezeu vreo boală trupului tău, nu cumva să te mâhnești sau să te scârbești de aceasta ca unul din cei necredincioși. Stăpânul și Făcătorul tău voiește să-ți lămurească și să-ți curățească sufletul tău, cu boala și cu pedeapsa trupului, ca pururea purtător de grijă pentru mântuirea ta.
Iar tu, făptură fiind, pentru ce să te mâhnești și să te scârbești asupra Făcătorului tău, Care te-a făcut pe tine dintru neființă întru ființă și dintru ce nu erai, în ceea ce ești. Căci El, văzându-ți și cunoscându-ți stricăciunea și îmbolnăvirea sufletului tău, pe care ai dobândit-o prin păcatele tale, vrea ca pe această stricăciune s-o lămurească și s-o tămăduiască prin boala și pedeapsa trupului tău, precum Însuși știe ce trebuie.
Iar tu, frate, cu tot sufletul și cu toată voința inimii, primește-le pe toate întocmai așa cum îți vin ție după voia Lui; adică pe cele iuți și amare ca și pe cele dulci, că toate sunt bune și folositoare. Mulțumește bunăvoinței Lui și te roagă totdeauna ca să-ți dea răbdare până la sfârșit. Așa fă și te vei mântui!”
(culese de Sfântul Ioan Iacob Românul – Hozevitul, sursa: www.lacasuriliterare.com)
