– Bogdan Constantin Grigore, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Petru Rareș”, este unul dintre cei 24 de români care vor participa la Olimpiada Internațională de Limba Latină
După articolele apărute în „Monitorul de Suceava” și „Jupânu” referitoare la Bogdan Constantin Grigore, elevul de la „Petru Rareș” calificat să participe la Olimpiada Internațională de Limba Latină, nu au întârziat să apară și semnalele de ajutor și de susținere financiară a acestui copil. Astfel, pe lângă laptopul performant oferit de Nicu Troașe, reprezentant al societății „Calcarul” din Pojorâta, lui Bogdan Constantin Grigore i s-au mai oferit ieri și aproape 10 milioane de lei, 5 milioane din partea firmei „Geosit” și 4,2 milioane de lei din partea angajaților Oficiului Județean de Cadastru. Pe lângă aceste premii, luni îl mai așteaptă și alte recompense. Asta pentru că din partea Partidului Conservator Bogdan va primi săptămâna viitoare un cec în valoare de 20 de milioane de lei, iar în luna mai, când va pleca la competiția din Italia, va mai primi încă 200 de euro. Tot Partidul Conservator va plăti în fiecare lună și abonamentul la Internet pentru acest copil. Astea nu sunt singurele premii pentru olimpic, pentru că, așa cum a declarat Daniela Dungeanu, directorul Colegiului Național „Petru Rareș” „primim în continuare telefoane de la diferite persoane care își arată intenția de a-l ajuta și de a-l sprijini financiar pe acest elev”. Reamintim cititorilor că Bogdan Constantin Grigore, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Petru Rareș” este unul dintre cei 24 de români care vor participa în luna mai la Olimpiada Internațională de Limba Latină, care se va desfășura în Italia, la Arpino, orașul lui Cicero. Bogdan Grigore s-a clasat pe locul doi, și a obținut nota 9,75. Notă mai mare decât a lui a reușit să obțină o singură elevă din țară, de la Colegiul „Sfântul Sava” din București. Trebuie precizat faptul că Bogdan Grigore este pregătit pentru acest concurs de profesorul său de limba latină de la clasă, Maria Creangă. Pentru că toți banii de care familia lui Bogdan dispune se duc pe cărți și pe materiale de studiu pentru pregătirea elevului, profesorul Maria Creangă a declarat că „ar fi nevoie de anumite sponsorizări pentru susținerea elevului, întrucât suma alocată de MEC este infimă”. Bogdan are nevoie de bani pentru deplasările ce urmează să le facă la București pentru pregătire, dar și pentru plecarea la competiția din Italia.