Ca orice mamă eroină, economia de piață a României își canalizează o parte din fluidul afecțiunii spre cele mai pricăjite odrasle ale sale: schimbătorii de valută. Zgomotoși, parțial spălați, veșnic puși pe glume proaste care ard oamenii cinstiți la buzunare, acești bișnițari par, în ochii multora, un rău necesar al societății noastre actuale, o concurență utilă pentru casele de schimb valutar oficial.
La urma urmei, se zice despre ei, decît să cerșească la Paris, ori să jumulească lebede nevinovate la Viena, e preferabil să-și lingă gleznele de gazonul bine tuns al terenului carpato-dunărean.
* * *
Ca să fim cinstiți, destui dintre noi i-am invidiat, adesea, pe acești traficanți tuciurii. Am rostit despre ei, cu pizmă, în sinea noastră:
– Halal de muma lor… Muncă în aer liber, departe de atmosfera mocirloasă a birourilor sau a halelor… N-ai condică de semnat, iar șeful nu-ți ține niciodată morală subfelurite pretexte, pentru simplu motiv că nu există șef… Ca să nu mai punem la socoteală că, sub umbrela schimbului valutar ilegal, ești la adăpost de grindina de taxe și impozite pe profit, pe salariu, pe…
Într-adevăr, abia asta este o meserie adevărată. O meserie, dacă nu de viitor, atunci măcar de trecu și prezent…
* * *
Cam în felul ăsta, pronunțat pizmaș, gîndeam și eu, înainte de a auzi, la o terasă cu multă și felurită bere, sfîșietoarea jelanie a unui bișnițar negricios, bosumflat, burtos și cu mustața în furculiță:
– Ce tristă soartă ne-a fost dată de la Dumnezeu- se tînguia el unui compatriot de profesie, cu vocea hîrîită a păstorului din Miorița. Stăm aici și ne îmbogățim cu parale, dar viața ni se duce, haoleu, cum se mai duce, cum ne mai scapă printre dește… Adio, distracții, din punctul nostru de vedere, ca să mă exprim așea! Iar săracele noastre picioare au rămas leftere de dans! Zadarnic este totul…
* * *
Cum sînt o fire slabă, mi-au dat lacrimile de compasiune, dar și de fericire. Bietul bișnițar, ce frămîntări filozofice îi făceau harcea-parcea cugetul. L-am contemplat, din cap pînă-n picioare, așteptînd încă o frază, două, de la el, ca să mă edifice asupra formației sale intelectuale.
Ceva memorabil așteptam, ceva gen: „Manifestarea conceptual-sistematică a Lumii trebuie înțeleasă dialectic doar în relație cu formele abstracte de existență.”
Atunci, aș fi putut fi sigur. Sigur că, în fața mea, stă și gîndește un Kant de Giulești, negru ca noaptea și cu o duzină de dinți lipsă.
