Un jurnal de dietă poate ajuta la eliminarea kilogramelor în plus



Un jurnal detaliat este o tehnică extrem de puternică în lupta cu greutatea. Foto: WESTEND
Un jurnal detaliat este o tehnică extrem de puternică în lupta cu greutatea. Foto: WESTEND

Jurnalul de dietă, în care scrii ce mănânci și ce bei și în care notezi caloriile produselor pe care le consumi, este o unealtă eficace în eliminarea kilogramelor în plus, conform unui studiu al cercetătorilor americani, citat de Reuters.
Studiul, realizat timp de șase luni în rândul unui număr de 1.685 de bărbați și femei aflați la vârsta a doua, arată că cei care au ținut un jurnal de dietă zilnic au pierdut în greutate de două ori mai mult decât cei care nu au utilizat o asemenea unealtă.
Tehnică extrem de bună
„Pentru cei care lucrează la eliminarea kilogramelor în plus, faptul că scriu tot ce mănâncă este o tehnică extrem de puternică”, a declarat Victor Stevens, de la centrul de studii medicale Kaiser Permanente’s din Portland.
„Acest lucru îi ajută pe participanți să vadă de unde vin caloriile în plus și apoi pot dezvolta planuri mai eficiente de dietă, care să îi ajute în astfel de situații”, a mai precizat Stevens, care a lucrat pentru studiul publicat în American Journal of Preventive Medicine.
Jurnal detaliat
Persoanele implicate în studiu au trebuit să mănânce mai puține grăsimi, mai multe legume, fructe și cereale integrale, să facă mișcare 180 de minute pe săptămână, să participe la întâlniri de grup și să țină un jurnal de dietă detaliat.
„Să ții un jurnal de dietă nu trebuie să fie un lucru formal. Trebuie să scrii ce mănânci pe o hârtie, poți să îți trimiți email-uri după fiecare masă sau mesaje pe telefonul mobil”, a declarat doctorul Keith Bachman, tot de la centrul Kaiser Permanente.