Fotbal

Un junior înregimentat de Foresta în această vară a fost convocat la lotul național

Aurel June a debutat pentru Foresta în amicalul cu Aerostar
Aurel June a debutat pentru Foresta în amicalul cu Aerostar

Tânărul mijlocaș Aurel Constantin June, fotbalist format de Sporting Juniorul Vaslui, dar care a ajuns în curtea Forestei în această vară, a fost convocat la echipa națională de juniori Under 19 a României. Micii tricolori antrenați de Laurențiu Roșu vor sta în cantonament la Centrul Național de Pregătire de la Mogoșoaia până pe data de 8 august, interval de timp în care vor susține și două meciuri test împotriva selecționatei similare a Israelului, pe 6 și pe 8 august.
June a ajuns pe Areni în urmă cu două săptămâni, debutând pentru Foresta în amicalul cu Aerostar Bacău, disputat în urmă cu 10 zile.
Echipa națională Under 19 se pregătește intens pentru calificările la Campionatul European, care se va desfășura anul viitor în Irlanda de Nord. România se află în grupă cu Spania, Serbia și Lituania, urmând să debuteze în competiție în luna octombrie a acestui an.
La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe și cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.
La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele șapte câștigătoare ale grupelor Turneului de Elită, împreună cu țara gazdă, Irlanda de Nord.

Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului