Un judecător beton a fost castrat ca un clapon

După cum se știe de vreo săptămână, și-a mai turtit fesul un magistrat din Moldova noastră. De data asta, este vorba de unul mare cât un cașalot și având o celebritate la fel de infectă ca a clanurilor de interlopi cu care se pare că era la cataramă. L-am mai avut client în rubrica noastră, l-am mai pomenit, dar fără a-i pronunța numele.
Azi o putem face. Îl cheamă Dan Anton și, până la arestare, a fost judecător la Curtea de Apel din Iași, oraș care va fi desemnat – conform meritelor pe care le arată în mod constant – capitală culturală a infracțiunii europene.
Anton – se credea un tip beton! – a fost prins în traistă cu niște mâțe care mieunau foarte tare. Reiese că insul dezvoltase, împreună cu mari combinatori de peste Prut, o rețea perfectă a răului. Ca un vrednic păianjen bugetar, el țesuse o pânză nocivă, care includea persoane din guvern, bancheri, oameni de afaceri, vameși și chiar medici. Până și numele fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, apare în discuțiile purtate de judecătorul Anton, cel castrat ca un clapon.
Faima lui Anton se întinsese ca râia, legenda spunând despre el că poate aranja orice proces în justiție, chiar dacă nu pica dosarul la el, ci la un coleg de-al lui. Influența îi era uriașă și ea va putea fi măsurată corect doar după săpături intense de-ale organelor de investigație. Dar, pentru că am și eu experiență în prețăluirea capacităților infracționale, îl suspectez pe Anton că era uns cu niște alifii produse de serviciile de informații de peste Prut. Nu cred că mă înșel cu acest Anton, cel cu față de bufon, cum nu m-am înșelat nici cu alții.
Ajungem acum la partea cea mai gravă. În mod normal, toate sentințele date de Anton, în calitate de judecător, dar și de alții ca el, ar trebui anulate de urgență. Toate procesele în care acest soi regretabil de ființă a judecat ar trebuie repuse pe rol, tocmai fiindcă s-a văzut ce hram poartă.
Când mă uit la asemenea inși, regret doar că membrii clanului Corduneanu nu au absolvit dreptul, ca să profeseze și ei ca judecători.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă