Performant

Un jandarm sucevean pleacă pentru a doua oară în Kosovo



– El va efectua misiuni de menținere a păcii, printre altele urmând a executa servicii de pază și de apărare a unor obiective, de escortare a unor deținuți sau de asigurare sau restabilire a ordinii publice
Un plutonier major din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava a plecat zilele trecute în Kosovo, unde va participa, timp de un an de zile, la misiunile de menținere a păcii din regiune. Plutonierul major Vasile Doroftei, în vârstă de 33 de ani, nu este la prima misiune de acest fel, el mai participând în 2005 la o misiune de un an de zile în aceeași zonă. Suceveanul a plecat spre Kosovo împreună cu alți 114 colegi de la Inspectoratele de Jandarmi din țară, urmând a-și înlocui colegii care au efectuat misiunea din regiune în ultimul an de zile. „În baza unei solicitări venite din partea Organizației Națiunilor Unite, începând de pe 22 februarie 2002, Jandarmeria Română desfășoară misiuni de menținere a păcii în Kosovo. După ce a participat la misiuni pe tot parcursul anului 2005, acum, după un an de pauză, angajatul nostru se mută din nou în zona de conflict, de unde se va întoarce la începutul anului viitor”, ne-a declarat locotenentul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava. Pe perioadă cât stă în țară, plutonierul major ocupă funcția de șef al Postului Montan de Jandarmi din Gura Humorului, răspunzând de liniștea și ordinea publică din acest oraș. Înainte de a fi selectat, pe 12 și pe 13 februarie, jandarmul a fost evaluat de o comisie a Organizației Națiunilor Unite venită la București, care l-a testat cu privire cunoașterea tehnicilor și procedurilor folosite în misiunile de menținere a păcii, precum și cu privire la cunoașterea limbii engleze. Pe perioada misiunii, jandarmul va executa misiuni de pază și de apărare a unor obiective, de escortare a unor deținuți sau de asigurare sau restabilire a ordinii publice. Doroftei nu este primul jandarm din județ care pleacă în astfel de misiuni, în anul 2003, plutonierul major Marian Herghelegiu participând timp de un an de zile la misiunea de asigurare a păcii din Kosovo.



Recomandări

Două dintre romanele lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom” și „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”, traduse în Franța

Două dintre romanele lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom” și „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”, traduse în Franța
Două dintre romanele lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom” și „Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine”, traduse în Franța