Un ofițer în vârstă de 28 de ani de la Școala de Subofițeri Jandarmi Fălticeni va pleca timp de șase luni de zile în misiune în Afganistan, unde va participa la misiuni de instruire a forțelor de ordine publică.
Locotenentul Adrian Dăscălescu este absolvent al Academiei de Poliție Al. I. Cuza București, fiind comandant de subunitateîn cadrul Batalionului 2 elevi jandarmi. El face parte din al patrulea contingent de jandarmi români care va pleca spre Afganistan în această sâmbătă, fiind selectat în urma promovării tuturor testelor la care afost supus (cunoștințe de specialitate, verificarea medicală, verificarea fizică, limba engleză, capacitatea de a desfășura activități de instruire și mentorat).
Ceremonialul apelului solemn s-a desfășurat, miercuri, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezența ministrului Administrației și Internelor, Mircea Dușa, șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică din MAI, chestor principal de poliție Ioan Căbulea și a conducerii Jandarmeriei Române.
În Afganistan jandarmii români sunt dislocați în două comandamente regionale și în patru centre de pregătire ale Poliției Afgane. Ei execută trei tipuri de activități: instruirea directă a polițiștilor afgani, activități de mentorat pentru instructorii afgani și pentru ofițerii afgani din comandamentele centrelor de pregătire.