Un izvor din Fântânele, refăcut cu sprijinul direct al viceprimarului comunei

Un izvor secat, folosit în trecut pentru a asigura apă pentru animale, a fost refăcut la Fântânele. Inițiativa i-a aparținut viceprimarului Marian Sabie, care, prin contribuție proprie, a reușit să amenajeze și să readucă apa la izvor, asigurând astfel necesarul de apă pentru animalele care pasc în apropierea acestuia.
Zilele trecute, izvorul refăcut a fost sfințit cu ajutorul preotul paroh Cătălin Serediuc, iar la eveniment au participat Irinel Cornea, care s-a implicat și a sprijinit acest proiect, respectiv Doru Trăistar, dar și mai mulți cetățeni din satul Fântânele.
”În acel loc era un izvor, dar din cauza scăderii pânzei freatice nu am putut sa-l fac funcțional. Atunci am luat hotărârea să fac o fântână, care va fi folosită pentru adăparea animalelor. În viață se spune că trebuie să faci un copil, să sădești un copac și să sapi o fântână, iar toate acestea le-am făcut, iar implicarea mea este cu atât mai mare când vine vorba despre comunitate și oamenii cu care lucrez și discut zilnic”, a arătat Marian Sabie, viceprimarul comunei Fântânele.

Recomandări