Președintele Consiliului Regional Schwaben, Jürgen Reichert, regiune aflată în parteneriat cu județul nostru, a fost în aceste zile într-o vizită de lucru la Cernăuți și Suceava și a participat la ședința de ieri a Consiliului Județean Suceava. În cadrul întâlnirii pe care a avut-o în prealabil cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, cei doi au discutat despre sistemul de protecție a copilului, despre progresele substanțiale realizate în acest domeniu în Suceava și sprijinul substanțial și constant din partea partenerilor germani, despre proiectele transfrontaliere pe linia prevenirii dezastrelor și despre problemele din sistemul sanitar sucevean.
Președintele Reichert a declarat, atât în cadrul ședinței deliberativului județean, cât și în conferință de presă, că experiența germană în domeniul sistemului de alertă rapidă și de prevenire a inundațiilor este considerabilă, mai ales că până în urmă cu patru ani Germania a avut serios de suferit din cauza ieșirii râurilor din albie. „Până acum patru ani, noi am avut mari probleme din cauza schimbărilor de climă care se întâmplă în toată lumea și am reușit să ameliorăm această situație prin tehnică și prin cercetare. Această experiență a noastră vrem să v-o dăm și dvs și am convenit cu colegul meu sucevean ca un specialist de la noi să vină aici și să lucreze cu specialiștii din Suceava, să găsească, dacă se poate, metode asemănătoare ca la noi de a preveni aceste catastrofe”, a declarat Jürgen Reichert.
Medici germani ar putea veni să opereze la Suceava
În ceea ce privește parteneriatul în domeniul medical, președintele Gheorghe Flutur a declarat că interesul administrației județene este de a extinde secțiile de cardiologie și neurochirurgie, cu modernizarea blocului operator și de a convinge medici specialiști germani să vină să opereze la Suceava, în cadrul unor proiecte de cooperare. Omologul său german a arătat că preocuparea sa, ca și a lui Flutur, este de a găsi în comun strategii de reducere a costurilor în sistemul sanitar, și asta se poate realiza în primul rând prin măsuri eficiente de prevenție. Reichert a afirmat că ei au „cel mai modern spital din lume” în domeniul neurochirurgiei și că sunt interesați de schimburile de specialiști. Astfel de schimburi de experiență au mai fost în trecut, când medici specialiști ORL germani și-au petrecut vacanțele operând gratuit la Suceava, alături de medici suceveni.
„De aceea parteneriatele regionale sunt importante. Noi lucrăm pentru oameni, de aceea ne-au ales și trebuie să ne împărtășim reciproc cunoștințele în folosul cetățenilor noștri”, a mai spus președintele Consiliului Regional Schwaben, Jürgen Reichert. Acesta a fost însoțit la Suceava de directorul Institutului Bukowina din Augsburg, Otto Hallabrin.
Experiența germană
Un inginer neamț va fi trimis la Suceava să ne învețe să prevenim inundațiile
