Cuvânt de învățătură

Un îndreptar de viață pentru tineri, dat de Părintele Arsenie Boca



A trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie. Și știind eu că a fost la Părintele Arsenie, zic: „Măi, ce ți-a spus Părintele Arsenie?”. Și tânărul acela spune: „Știți ce mi-a spus? Oxigen, glicogen, somn, să-ți păstrezi hormonii și să ai concepție de viață creștină”.
Se cunoaște că Părintele a învățat medicină și că de fapt el își dădea seama că omul este și trup, nu e numai suflet. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. Părintele vine și dă ceva pentru trup și zice: Oxigen. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun, să trăiești în aer cât mai bun. Glicogen: să ai o hrană rațională, căci numai așa poți să ai un echilibru organic. Să ai glicogen, adică zahăr din ficat. Cum? Printr-o hrană rațională, nici mai mult nici prea puțin. După aceea somn. Sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. Dacă m-aș întâlni cu acela care a spus așa, i-aș spune că nu are dreptate. Știți de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu și Părintele și-a dat seama de lucrul acesta. De curând, am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puțin șase ore, e mai rațional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. Și Părintele Arsenie zicea că cel puțin șase ceasuri de somn continuu. Cel puțin, adică înseamnă și mai mult. Bineînțeles, nu vreo zece ceasuri, cum dorm unii acuma, vara, se culcă pe la zece și se scoală a doua zi tot pe la zece. E cam prea mult.
Al patrulea punct: să-ți păstrezi hormonii, adică să nu faci risipă de energie sexuală. Și Părintele și noi care spovedim, întâlnim oameni dărâmați prin abuzuri și, de aceea îndrăznim să spunem: fiți atenți, nu faceți abuz, nu faceți risipă de energie sexuală.
Și al cincilea punct: să ai concepție de viață creștină, adică să nu umbli după alte concepții de viață, știu eu, yoga, zen și altele.
Concepția de viață creștină, câtă o avem, ne statornicește în gândul și dorința de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezei firea, prin harul și îndurările și iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim și resursele firești, câte le avem la îndemână: aerul (aerul bun), hrana rațională, somnul și energia vitală, pe care nu vrem să o risipim pe plăceri, ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material și spiritual. Așa dorea Părintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viață, pe care l-a predat tinerilor și oricui care vrea să ia aminte la el.
(Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 187-188)



Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt