Judecătorii de la Tribunalul Suceava au ajuns la concluzia că probele prezentate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, într-un caz de folosire frauduloasă a fondurilor europene sunt suficiente pentru a dispune condamnarea unui individ și a firmei la care acesta era acționar și administrator. Marian Claudiu Prisacariu a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.
Magistrații au condamnnat și SC Moldoferm Suin SRL, la plata unei amenzi în valoare de 60.000 de lei, reprezentând 200 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind stabilită la 300 de lei, pentru săvârșirea infracțiunii de „folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.
În același dosar, soția administratorului, Ana-Maria Prisăcariu, a fost achitată, acuzațiile care i s-au adus fiind similare. Instanța l-a obligat pe Marian Claudiu Prisăcariu, în solidar cu firma Moldoferm Suin, la plata sumei de 727.659,32 lei, reprezentând fonduri obținute pe nedrept din bugetul general al Uniunii Europene. Trebuie spus că soluția de ieri nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 2011 – 2013, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile privind înființarea unei ferme de porci în localitatea Slatina, inculpații Ana-Maria Prisacariu și Marian Claudiu Prisacariu, în calitate de administratori ai SC Moldoferm Suin SRL, au depus la Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) mai multe documente false (oferte, declarații de conformitate, contract execuție lucrări etc.).
„Inculpații au procedat în această manieră pentru a îndeplini, în mod nereal, condițiile de eligibilitate și pentru a justifica costul achizițiilor de lucrări și bunuri din bugetul indicativ al cererii de finanțare, cu scopul obținerii finanțării nerambursabile, în valoare de 727.659 de lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în dosar. În acest caz s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Marian Claudiu Prisacariu și SC Moldoferm Suin SRL”, se menționa în rechizitoriul de trimitere în judecată.