O crimă foarte violentă a avut loc vineri seară în satul Sf. Ilie, comuna Șcheia. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, cunoscut în sat ca un individ foarte periculos, și-a omorât în bătaie un consătean cu 17 ani mai în vârstă, care îi era și rudă. Crima s-a petrecut în drum, în apropiere de o crâșmă unde cei doi au avut, se pare, un conflict. Necropsia efectuată asupra cadavrului a arătat că bărbatul omorât a fost bătut crunt.
Găsit mort în drum, cu numeroase leziuni în zona feței
Vineri, în jurul orei 21.15, un localnic din sat a sunat la 112 și a sesizat că un bărbat este căzut în drum, având numeroase leziuni în zona feței. La fața locului s-au deplasat mai întâi polițiștii de la postul local și o ambulanță, personalul medical constatând că bărbatul era mort. Victima a fost identificată în persoana lui Vasile Grahoțchi, în vârstă de 57 de ani. Cum leziunile victimei indicau în mod clar o agresiune, au fost sesizați ofițerii de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Imediat s-a format o echipă operativă de la „Investigații Criminale”, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Au fost văzuți împreună la un bar din sat
Polițiștii aveau să afle în scurt timp că în zonă, imediat după crimă, a fost văzut localnicul Neculai Duceac, în vârstă de 40 de ani, care a dispărut în grabă. S-a stabilit ulterior că acesta și bărbatul omorât au consumat alcool la un bar din apropiere. În interior, martorii nu au observat însă ca cei doi să fi avut vreo discuție aprinsă. Primul a părăsit localul bărbatul în vârstă de 40 de ani, urmat mai târziu de victimă. Se pare însă că Duceac l-a așteptat afară pe Vasile Grahoțchi, vărul drept al mamei sale, și l-a lovit violent, probabil cu un par. Au urmat apoi numeroase lovituri cu pumnii și cu picioarele, necropsia efectuată ulterior arătând gravitatea leziunilor.
„Moartea a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute și contuziei cerebrale difuze produse printr-un traumatism cranio-cerebral cu fracturi cranio-faciale și de piramidă nazală”, au constatat medicii legiști.
Practic, au precizat surse judiciare, bărbatul în vârstă de 57 de ani avea mai toate oasele cranio-faciale de pe partea stângă rupte, urmare a unor lovituri repetate, foarte violente.
Suspectul de omor, dus la spital cu o tăietură provocată de cuțit
Suspectul de omor, Neculai Duceac, a fost reținut în scurt timp de polițiști. Acesta a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Județean Suceava întrucât avea o tăietură provocată cu un cuțit. Individul a susținut că leziunea i-a fost provocată chiar de victima sa, însă este posibil și ca acesta să-și fi provocat singur rana, atunci când și-a dat seama că va fi prins.
Mai toți sătenii ajunși la fața locului nu s-au mirat deloc când au aflat pe cine a ridicat poliția pentru crimă. Neculai Duceac era cunoscut ca foarte violent în sat. Acesta profera amenințări cu moartea în stânga și în dreapta, aproape fără nici un motiv.
„Un om violent de la care nu aveai ce să ceri”
Elena Popovici, sora bărbatului mort, prima rudă apropiată ajunsă la locul crimei, a declarat sfâșiată de durere: „El (n.r. Neculai Duceac) și-a bătut și părinții și pe toți… Era sub orice critică, nu aveai cu cine să vorbești. L-a bătut pe taică-su, l-a amenințat cu moartea, iar pe maică-sa a abătut-o acum, recent. Un om violent de la care nu aveai ce să ceri”, a spus Elena Popovici.
Pus sub acuzare pentru omor calificat și arestat preventiv
Bărbatul omorât locuia singur, fiind divorțat de soție, iar copiii săi fiind plecați în Italia. De cealaltă parte, agresorul identificat de poliție este căsătorit și are trei copii.
Neculai Duceac a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de omor calificat. După ce a fost condus, sub pază, la Spitalul Județean Suceava, unde a primit îngrijiri medicale, Neculai Duceac a fost reținut și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Ieri, bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost prezentat de procurorul criminalist Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare. Tribunalul Suceava a admis propunerea și a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 29 de zile.
Crimă la Sf. Ilie
Un individ cunoscut ca extrem de violent l-a bătut cu sălbăticie pe vărul mamei sale, până l-a omorât
