Condamnare

Un individ a fost săltat de polițiști și încarcerat, după ce în urmă cu un an omorâse în bătaie un prieten de pahar



Un bărbat din comuna Gălănești a fost localizat și ridicat marți de polițiști, după ce pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. În urma unei sentințe penale rămasă definitivă la data de 28 noiembrie, Ilie Bujdei, de 37 de ani, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Bărbatul a fost identificat în interiorul fostei băi comunale din comuna Gălănești și trimis sub escortă la Penitenciarul Botoșani, unde își va ispăși pedeapsa.
– Agresiunea a avut loc în casa victimei din satul Hurjuieni, în urmă cu mai bine de un an
Fapta comisă de Ilie Bujdei s-a petrecut la data de 23/24 octombrie 2016, după ce bărbatul consumase băuturi alcoolice la o cârciumă din comună, în compania unor localnici. În acea zi, în jurul orei 18.00, acesta s-a deplasat la locuința victimei, cu care era prieten, în satul Hurjuieni, având asupra sa mai multe sticle de alcool sanitar. După ce aceștia s-au apucat să consume băutură, în jurul orei 20.00, la locuința victimei a ajuns și Gheorghe Hurjui, un bărbat din aceeași localitate, care băuse până atunci la o cârciumă din satul Hurjuieni și care a fost poftit în casă. După ce au terminat băutura, cei trei au adormit în locuința victimei. Câteva ore mai târziu, Ilie Bujdei s-a trezit și, fiind în continuare în stare de ebrietate, a crezut că cineva îi furase între timp banii din buzunar. El a bănuit atunci că victima ar fi fost cea care i-a luat banii și, fără a pune întrebări, a luat-o la bătaie. Cercetările ulterioare au arătat că proprietarului locuinței i-au fost aplicate mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, acesta dezechilibrându-se și căzând pe podea. Zgomotul produs în timpul agresiunii l-a trezit și pe Gheorghe Hurjui, care s-a apucat la rândul său să-l lovească pe bărbatul căzut pe pardoseală, aplicându-i acestuia mai multe lovituri la întâmplare cu picioarele.
După ce agresorii l-au lovit de mai multe ori cu picioarele pe cel căzut la podea, Gheorghe Hurjui a plecat acasă, iar Ilie Bujdei s-a culcat în patul victimei. Spre dimineață, acasă a ajuns fiul victimei, care, observând starea gravă în care se afla tatăl său, a sunat la 112 și a cerut ajutor. Un echipaj al ambulanței l-a transportat pe bărbat la Spitalul Județean Suceava, unde acesta a rămas internat până la 28 octombrie 2016. Ulterior, bărbatul a fost adus acasă și îngrijit de fiul său, însă starea acestuia s-a înrăutățit, găsindu-și sfârșitul la sfârșitul lunii noiembrie. Concluziile raportului de expertiză medico-legală au fost că victima a prezentat leziuni de violență produse prin loviri cu și de corpuri dure, precum și cu un corp dur cu margine ascuțită, lovituri care necesitau pentru vindecare un număr de 100 – 110 zile de îngrijiri medicale.
Trimiși în judecată pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte
La data de 7 aprilie 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Ilie Bujdei și Gheorghe Hurjui, cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Procesul s-a judecat la Tribunalul Suceava, iar în urma celor 4 termene de proces, Ilie Bujdei a fost condamnat, la data de 8 noiembrie 2017, la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Această sentință a rămas definitivă în lipsa unui apel al inculpatului Ilie Bujdei, astfel încât la data de 28 noiembrie, el a fost condamnat definitiv la aceeași pedeapsă cu închisoare. În aceeași zi, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești au primit Mandatul de Executare a Pedepsei cu Închisoare emis pe numele inculpatului, în urma căutărilor acesta fiind identificat în interiorul fostei băi comunale de la Gălănești. O escortă constituită din polițiștii secției l-au însoțit pe inculpat la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat pentru efectuarea pedepsei. Judecătorii Tribunalului Suceava au luat la data de 8 noiembrie decizia disjungerii cercetărilor efectuate asupra inculpatului Gheorghe Hurjui într-un alt dosar penal, procesul urmând a continua pentru acesta în cadrul aceleiași instanțe.



Recomandări

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu
Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii
Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii

Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii
Judecătorii au stabilit pedeapsa pentru un tânăr care a intrat în casă peste o femeie, a lovit-o și i-a luat banii