Flăcări

Un incendiu violent a afectat grav o gospodărie din Falcău



Acoperișul casei a fost distrus în urma incendiului violent
Acoperișul casei a fost distrus în urma incendiului violent

Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă la prânz, în gospodăria unei femei în vârstă de 60 de ani din satul Falcău al comunei Brodina. Focul a fost observat cu puțin înaintea orei 14.00 și un apel la 112 a solicitat intervenția pompierilor la fața locului. În scurt timp, la locul intervenției au ajuns pompierii din Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Brodina și Vicovu de Sus, precum și pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, care au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea și lichidarea focului. La sosirea echipajelor ardeau locuința și anexele, existând pericolul de propagare la locuințele învecinate. În timpul incendiului au ars acoperișul locuinței, făcut din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de 110 metri pătrați, anexele acesteia pe o suprafață de 20 mp, aparatură electrocasnică, obiecte de mobilier și bunuri casnice din bucătărie și s-au degradat pereții locuinței. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului, stabilită de pompieri după stingerea focului, a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect din instalația casei de locuit.




Recomandări