În timpul nopții

Un incendiu puternic a distrus clădirea unui complex comercial din centrul comunei Vama

Pompierii au avut nevoie de aproape șapte ore de intervenție până la lichidarea totală a incendiului

Un puternic incendiu a distrus vineri dimineață o clădire care găzduia un magazin și un restaurant, în centrul comunei Vama. Flăcările au fost observate în jurul orei 04.05 de paznicul primăriei situate în apropiere, care a dat imediat alarma la 112. La fața locului au ajuns în scurt timp 6 autospeciale și echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, Garda de Intervenție Gura Humorului, precum și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Frasin și Vatra Moldoviței.
La sosirea echipajelor flăcările imense cuprinseseră întreaga clădire, cu tot cu acoperișul pe o suprafață de 220 de metri pătrați, precum și acoperișul unei case cu două niveluri situate în imediata apropiere, existând pericolul de propagare la clădirile din vecinătate. La începutul intervenției, traficul pe drumul național 17, situat în imediata apropiere, a fost blocat pe ambele sensuri până în jurul orei 05.15, când circulația a fost reluată pe un singur sens. Flăcările violente au distrus întregul plafon al clădirii, care s-a prăbușit în interior pe o suprafață de 160 de metri pătrați, bucătăria restaurantului, sala de mese pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați, mobilierul, tâmplăria din PVC, aparatura electrocasnică și aparatele de gătit. S-au degradat pereții clădirii, instalația electrică, mobilierul și marfa din interiorul magazinului mixt, acoperișul și plafonul unei anexe, precum și 4 lăzi și 6 vitrine frigorifice din interior. Incendiul puternic a afectat și acoperișul unei case din vecinătate și plafonul acesteia pe 50 de metri pătrați, distrugând pereții și tavanul etajului, tâmplăria și instalația electrică, precum și alte bunuri aflate la cel de-al doilea nivel al clădirii.
Intervenția pompierilor a fost dificilă, întreaga operațiune de stingere întinzându-se pe parcursul a aproape 7 ore de intervenție, până în jurul orei 10.30, când ultimele focare ale incendiului au fost lichidate. Cercetările făcute de pompieri la fața locului, după stingerea focului, au dus la determinarea unei cauze probabile de izbucnire a incendiului, care s-a datorat efectului termic al curentului electric prin aparatura electrocasnică, lăsată sub tensiune. În urma intervenției pompierii au reușit să salveze anexele clădirii, parterul casei, nefiind înregistrate victime omenești în timpul incendiului. Proprietarii clădirii încearcă să facă acum o evaluare a pagubelor produse în incendiu, iar polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, deschis pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

La lumina zilei se pot vedea urmările incendiului dezastruos
La lumina zilei se pot vedea urmările incendiului dezastruos
Un incendiu puternic a distrus clădirea unui complex comercial din centrul comunei Vama
Un incendiu puternic a distrus clădirea unui complex comercial din centrul comunei Vama
Un incendiu puternic a distrus clădirea unui complex comercial din centrul comunei Vama
Un incendiu puternic a distrus clădirea unui complex comercial din centrul comunei Vama
Un incendiu puternic a distrus clădirea unui complex comercial din centrul comunei Vama
Un incendiu puternic a distrus clădirea unui complex comercial din centrul comunei Vama
Pompierii au avut nevoie de aproape șapte ore de intervenție până la lichidarea totală a incendiului
Pompierii au avut nevoie de aproape șapte ore de intervenție până la lichidarea totală a incendiului

Recomandări

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

Casa în care stau 11 copii, salvată din incendiul care a distrus anexa în care erau 15 biciclete, un tractor de cosit iarba și un ATV