Un puternic incendiu care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri a afectat nu mai puțin de trei autovehicule, din care unul a fost făcut scrum. Flăcările au fost observate în jurul orei 3.00 de proprietarul mașinii de la care a plecat totul, un VW Golf IV. Acesta a observat de la fereastra imobilului situat în cartierul sucevean Burdujeni că partea din față a autovehiculului a luat foc. Bărbatul a sunat la 112 și a cerut sprijinul pompierilor, care au trimis o autospecială pentru a stinge incendiul.
Din păcate, flăcările s-au extins la alte două autoturisme parcate în vecinătate, la un Renault Kangoo și la un Opel Tigra. Și cele două vehicule au suferit avarii, de o intensitate mai mare în cazul Renault Kangoo.
Pompierii au stabilit faptul că focul a pornit de la un scurtcircuit al instalației electrice a autoturismului.
Acest incendiu vine la scurt timp după un altul produs joi după-amiază pe șoseaua de centură a municipiului Suceava.
Un bărbat aflat la volanul unei Dacia Dokker a scăpat mașina de sub control, iar aceasta s-a izbit violent de rigola de la marginea drumului. În urma impactului, mașina a luat foc și a ars violent. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Suceava. Focul a fost stins în scurt timp, însă mașina nu a mai putut fi salvată.
Foc în noapte
Un incendiu pornit de la o mașină a afectat alte două autovehicule din apropiere
