Foc provocat

Un incendiu izbucnit în toiul nopții a distrus două gospodării la Putna. Cea care a pus focul e chiar nepoata unuia dintre proprietari



O tânără de 15 ani din Putna, cu afecțiuni psihice, este cercetată de polițiști pentru că ar fi provocat un incendiu la două gospodării din comună, în noaptea de marți spre miercuri. Patru echipaje ale pompierilor din Rădăuți și Vicovu de Sus s-au deplasat la locul incendiului, unde flăcările cuprinseseră mai multe anexe ale celor doi proprietari. La sosirea autospecialelor ardeau un adăpost de animale și un depozit de furaje din curtea lui Dumitru Ț., unchiul adolescentei, și un depozit de furaje din gospodăria alăturată, existând pericolul ca focul să se propage și la casele de locuit. Flăcările, care au fost stinse de pompieri în trei ore, au distrus grajdul, șura și două șoproane pe o suprafață de 180 de metri pătrați, toate construite din lemn. Au mai ars trei tone de fân, 200 de kilograme de cereale și un motor electric, pompierii reușind să salveze din calea flăcărilor cele două case de locuit, patru vaci, un porc și păsările proprietarilor. Conform primului raport întocmit de pompieri, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere, pentru a genera incendiul. Pentru stabilirea împrejurărilor concrete de producerea incendiului, pompierii au revenit a doua zi dimineață la locul incendiului, unde au constatat că focul a pornit din spatele unui depozit de furaje și a fost pus intenționat.
În urma audierilor proprietarilor, toate indiciile duceau către nepoata de 15 ani
Ancheta a fost preluată de polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești, care în scurt timp, în urma declarațiilor proprietarilor, au ajuns la locuința unei minore de 15 ani din Putna, care locuiește doar cu mama ei. Unul dintre proprietarii caselor incendiate este chiar mătușa fetei, care le-a povestit polițiștilor că în urmă cu o zi, minora i-a făcut o vizită și i-a cerut niște bani, aceasta refuzând-o. După cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Ionuț Epureanu, supărată de refuzul mătușii sale de a-i da bani, fata s-a întors în toiul nopții la locuința acesteia, unde cu ajutorul unei brichete a dat foc depozitului de furaje, după care a dispărut în noapte. În urma audierilor făcute de polițiști, principala suspectă și-a recunoscut fapta și regretă pagubele produse rudelor sale. Minora de 15 ani a fost internată în lunile august și septembrie la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, după ce, la începutul lunii august, a incendiat o anexă a gospodăriei din Putna, unde locuia împreună cu mama sa. În urma faptei grave săvârșite acum și având în vedere afecțiunile cunoscute ale minorei și tulburările ei de comportament, s-a luat decizia de a fi trimisă în același centru de specialitate pentru pacienții cu afecțiuni psihice, unde va rămâne internată pentru expertizare și tratament. Pe numele ei polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere. Din păcate pierderile provocate de gestul ei vor fi suportate de cei doi proprietari, care nu aveau locuințele asigurate.



Recomandări