Un incendiu izbucnit vineri la stâna unui bărbat din comuna Capu Câmpului a distrus întreaga construcție din lemn, producând pagube importante proprietarului.
Focul a fost anunțat în jurul orei 10.40, când cineva a observat flăcările și fumul ieșind pe geamurile stânei. Un echipaj de pompieri sosit la fața locului a reușit să stingă vâlvătaia, însă cea mai mare parte din construcție a fost mistuită de flăcări.
Se pare că, în jurul orei 10.00, proprietarul a făcut un foc lângă stână, unde pregătea brânzeturile, după care a plecat și l-a lăsat nesupravegheat. Focul s-a propagat rapid și a cuprins întreaga stână, distrugând și ustensilele pentru prepararea brânzeturilor. La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță, care a acordat îngrijiri medicale proprietarului stânei, în vârstă de 61 de ani, întrucât acesta suferise un atac de panică. Pompierii au stabilit ca sursă probabilă de producere a incendiului focul deschis în aer liber, lăsat nesupravegheat. Pagubele suferite de bărbat în urma incendiului depășesc 10.000 de lei, stâna nefiind asigurată. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere din culpă.
Foc nesupravegheat
Un incendiu a distrus stâna unui bărbat din Capu Câmpului
