Un puternic incendiu a izbucnit luni la prânz, la clădirea unui gater din satul Plutonița, al orașului Frasin. Focul a fost anunțat la 112 în jurul orei 12.51, când flăcările au fost observate de oamenii din zonă, care au dat alarma. La fața locului au ajuns pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, care au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor ardea clădirea gaterului, construită din lemn, existând pericol de propagare la o gospodărie învecinată. Intervenția de stingere a incendiului a fost grea pentru pompieri, din cauza acoperișului construit din lemn, care ardea violent la sosirea echipajelor și a existenței pericolului ca flăcările să se extindă la stivele de scândură uscată, aflate în apropiere. Focul a fost stins după aproximativ două ore de intervenție, fiind afectată hala gaterului pe o suprafață mai mare de 100 de metri pătrați. În urma stingerii incendiului, pompierii au făcut cercetări la locul acestuia pentru a stabili cauzele producerii. O cauză probabilă de izbucnire a incendiului stabilită de pompieri a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Pagubele înregistrate în urma incendiului au fost mari, după ce flăcările au distrus și utilajele de debitare a lemnului din interiorul clădirii. În urma incendiului nu au fost victime, iar pompierii au reușit salvarea unei case din apropiere și a unei cantități mari de cherestea uscată.






