Anunțat la timp

Un incendiu a afectat acoperișul unui imobil cu 13 apartamente. Nimeni nu a avut de suferit

Un incendiu a afectat acoperișul unui imobil cu 13 apartamente

Un număr de 10 persoane s-au autoevacuat în după-amiaza zilei de marți după ce un incendiu a cuprins acoperișul unei clădiri unde sunt 13 apartamente. Este vorba de o clădire cu un etaj situată în Gura Humorului. Pentru stingerea incendiului au fost trimise două autospeciale ale pompierilor, dar și un echipaj SMURD. În momentul în care pompierii au ajuns la locul incendiului, flăcările se manifestau pe circa 60 metri pătrați, astfel încât salvatorii au dat deoparte acoperișul pentru a putea lichida toate focarele. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma acestui incendiu. Pompierii au reușit să lichideze flăcările destul de repede și au stabilit și cauza izbucnirii: un scurtcircuit plecat de la un conductor deteriorat.

Un incendiu a afectat acoperișul unui imobil cu 13 apartamente
Un incendiu a afectat acoperișul unui imobil cu 13 apartamente
Un incendiu a afectat acoperișul unui imobil cu 13 apartamente
Un incendiu a afectat acoperișul unui imobil cu 13 apartamente

Recomandări

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie