Un imn

Am văzut un meci (amical) al Naționalei Albaniei. După cum joacă acum albanezii, selecționata lui Răzvan n-ar avea prea multe șanse la Tirana – dar nu despre asta-i vorba, ci despre povestea imnului intonat înaintea startului partidei. Cum se știe, nu-i altceva decât „Pe-al nostru steag”, cunoscuta compoziție a bucovineanului Ciprian Porumbescu – și mi-am amintit variantele de tot soiul privind „exportul” imnului, multe în circulație și azi. Un cercetător serios ca Ion Rotaru scrie, negru pe alb: „După ce Albania și-a câștigat independența, mai marii ei s-au gândit să adopte un imn național. L-au rugat pe Victor Eftimiu, scriitor român de origine albaneză, să compună el imnul Albaniei. Cum Eftimiu era un om abil, probabil în lipsă de inspirație sau din comoditate, a luat „Pe-al nostru steag” și l-a tradus în albaneză”. Îmi pare rău pentru memoria lui Rotaru, dar… nici vorbă de așa ceva!
O altă variantă, mult mai circulată, pe care am auzit-o de la Titus Popovici și Aurel Baranga, este scurtă și înfiptă: „albanezul Eftimiu a vândut textul, cu tot cu melodia lui Ciprian Porumbescu.” Așa să fie oare? Cert este doar faptul că, până în 1977, orice meci de fotbal România-Albania s-ar fi deschis cu ambele imnuri compuse… de Ciprian Porumbescu!Eftimiu, aromân născut în satul albanez Boboștița, este implicat în această cețoasă poveste, dar nici cum se crede și nici cum se spune. Comunitatea albaneză din România îngrijește și acum mormântul de la Bellu al autorului cunoscutei „Înșir-te, mărgărite!”, fapt ce poate sugera o prețuire aparte pentru cel ce a dăruit Albaniei imnul național.
Din rândul aromânilor s-au ridicat personalități de marcă, între care Maica Tereza (Agnes Gongea Boiagiu), Karolos Papuliou, președintele Greciei, Atenagoras Piru, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, episcopul Andrei Șaguna, lista putând continua, la noi, cu istorici (A.D. Xenopol), actori (Toma Caragiu, Ion Caramitru), regizori (Stere Gulea), pictori (Camil Ressu), medici de renume (Mina Minovici), până la al de Becali și Zicu. Se pare că Eftimiu se bucură de o prețuire de excepție, mai ales din partea albanezilor, tocmai pentru că le-ar fi furnizat… imnul. Legenda se cere însă a fi nițeluș scuturată: ambele ipostaze ale implicării, fie că-i vorba despre text, fie despre muzică, în opinia mea, se cuvin amendate.
Nu putem trece peste faptul că versurile imnului au fost publicate încă din 1912, sub semnătura lui Aleksander Stavri Drenova, într-o gazetă a albanezilor din Bulgaria. Nici o legătură, deci, cu Eftimiu. Cu atât mai mult cu cât varianta românească, datorată brașoveanului Andrei Bârseanu, pare simplă traducere și localizare a strofelor lui Drenova. Dar n-o fi fost… invers? Iată cum sună ultimul catren; mai întâi în albaneză (traducere): „Pentru că însuși Dumnezeu a spus / Că națiunile vor pieri de pe pământ / Dar Albania noastră va dăinui / Pentru ea, pentru ea noi vom lupta.” Iată și textul românesc: „Și-n cartea veșniciei scrie / Că țări și neamuri vor pieri / Dar mândra noastră Românie / Etern, etern va înflori”. Pare destul de clar! De altfel, aidoma ca sens sună mai toate versurile: „Vom ține armele în mâinile noastre” – „Am înarmat a noastră mână”; „Uniți în jurul steagului / Pe-al nostru steag e scris unire” – etc. etc. Care dintre cei doi autori l-a copiat pe celălalt? Rămâne de văzut și de… demonstrat. Albanezul și-a publicat producția cu pricina în 1912. Nu cunosc data la care ar fi fost izvodit textul lui Bârseanu; știm doar că i-a însuflețit pe români în războiul din 1916.
Cel mai plauzibil ar fi că imnul s-a preluat „la pachet”, cu tot cu text, ulterior tradus în albaneză. Dar ce te faci cu prioritatea clamată de Drenova și cu gazeta din 1912? În ce privește muzica, lucrurile sunt clare: Eftimiu n-a compus niciodată, nimeni nu-i putea solicita o… melodie. Circulă ipoteza că dramaturgul i-ar fi comandat-o lui Porumbescu. Și mai aiuristic: Ciprian a murit în 1883, Eftimiu s-a născut în 1889. Așa că rămâne în picioare o singură supoziție: Victor Eftimiu și-a păcălit conaționalii, vânzându-le ilicit un cântec de mult intrat, cu tot cu text (? – aici e aici) în patrimoniul cultural al românilor.