Un hoț trecut bine de 70 de ani a fost arestat din nou, pentru tâlhărie

Ioan Hagiu
Ioan Hagiu

Un sucevean care are 73 de ani a fost arestat preventiv de Judecătoria Suceava pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Atrage atenția în mod deosebit vârsta inculpatului Ioan Hagiu, cel puțin pentru cine nu cunoaște trecutul infracțional al acestuia.
Ioan Hagiu este cunoscut polițiștilor judiciariști suceveni ca hoțul cleptoman, care iese din casă și intră prin boxe, scări de bloc, chiar în locuințe, de unde a furat de toate, de la biciclete și cărucioare pentru copii și până la tomberoane și alte bunuri de valoare foarte redusă.
Mai nou, Hagiu a ajuns în arest după ce a pătruns într-un apartament din cartierul Burdujeni, fiind surprins de proprietară, care era în casă. Bărbatul a pus mâna pe un dispozitiv cu electroșoc pentru speriat animale și a fugit din locuință. Acesta s-ar fi folosit de amenințări pentru a părăsi locuința.
Prin urmare, fapta a fost încadrată la tâlhărie calificată, astfel că polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au formulat propunere de arestare preventivă.
Ioan Hagiu este recidivist în furturi și trimis în judecată pentru furt calificat, într-un proces în care printre părțile civile se află și Asociația de Proprietari 33.
Având în vedere cum acționează bărbatul în vârstă de peste 70 de ani și cât de ușor cedează bunurile, practic pe nimic, este destul de evident că nu este un hoț clasic, care fură pentru bani, pentru a-și asigura traiul. Acesta are locuință, familie și o situație familială normală. Pare a fi mai degrabă un veritabil hoț cleptoman, care și-a făcut un obicei din a fura, este poate chiar o nevoie a acestuia de a face asta în fiecare zi. Într-o anexă pe care o folosește acesta, lângă blocul în care locuiește, polițiștii au găsit anul trecut numeroase bunuri furate.
Au fost și mai multe situații în care Hagiu a fost prins de păgubiți la locul faptei. Unii dintre păgubiții din Burdujeni nici nu au mai apelat la poliție, știind unde trebuie să își caute bunurile, respectiv prin anexele din locuința bărbatului.
Ioan Hagiu poate contesta măsura de arestare preventivă și se bucură de prezumția de nevinovăție, cu privire la acuzațiile de tâlhărie calificată.

Recomandări

Doi indivizi, arestați după ce au agresat un tânăr care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni
Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Pedeapsă importantă după gratii pentru un individ care și-a terorizat concubina și după emiterea unui ordin judecătoresc

Un bătrân de 88 de ani, care se ducea la bancă cu 10.000 de euro, pe bicicletă, prădat de un hoț care are și el 76 de ani

Hoț arestat pentru furt de biciclete și trotinete, în Suceava. Sunt și alți autori căutați de polițiști

Sucevean condamnat pentru trafic de droguri, după furturi, tâlhării, ultraj și chiar evadare din sala de judecată