Încă unul

Un hoț minor de 17 ani din Gura Humorului a ajuns și el la Penitenciarul Târgu Ocna



Un hoț minor de 17 ani din Gura Humorului a ajuns și el la Penitenciarul Târgu Ocna
Un hoț minor de 17 ani din Gura Humorului a ajuns și el la Penitenciarul Târgu Ocna

Un hoț minor în vârstă de 17 ani, din Gura Humorului, a ajuns în Penitenciarul Târgu Ocna, în urma condamnării la 2 ani de detenție, la câteva zile după ce un alt minor, în vârstă de 16 ani, tot din Gura Humorului, a ajuns în același loc de detenție.
Polițiștii de la Gura Humorului l-au transportat, miercuri, sub escortă pe Ioan Vasile V. la Centrul Educativ Târgu Ocna, răsuflând ușurați că au scăpat de încă un minor care a comis câteva zeci de furturi, dar și cel puțin o tâlhărie.
Și în acest caz, minorul nu a respectat nici măsura controlului judiciar și nici obligațiile impuse de judecători cu privire la programele de reintegrare socială, astfel că s-a ajuns la pușcărie.
După cum am arătat în Monitorul de Suceava, și Alex C., în vârstă de 16 ani, din Gura Humorului, a fost condamnat la 2 ani de detenție, după ce în ultima perioadă a comis extrem de multe fapte de furt.
Minorul a adunat 151 de infracțiuni probate, marea lor majoritate fapte de furt. În general a fost vorba de furturi comise de prin mașini, de prin curțile oamenilor, din anexe sau din societăți comerciale.
Sâmbăta trecută, Poliția orașului Gura Humorului a primit din partea Judecătoriei Gura Humorului un mandat prin care s-a dispus ca minorul Alex C, din Gura Humorului, să fie condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani, pentru comiterea repetată a infracțiunii de furt calificat.
De precizat și că cei doi minori amintiți mai sus, unul de 16 și unul de 17 ani, ajunși la Târgu Ocna la interval de câteva zile, sunt trimiși în judecată și împreună într-un dosar privind infracțiunea de tâlhărie calificată.
În acest dosar nu a fost încă pronunțată o condamnare.
În total, trei autori de furturi multiple de la Gura Humorului au fost condamnați în ultimele zile.
Polițiștii judiciariști de la Gura Humorului speră că rata de furturi va scădea în următoarea perioadă, deși, din păcate, ”izvorul” infracțional juvenil din zonă este unul consistent.



Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”