O bătrână în vârstă de 79 de ani, din Șcheia, a căzut victimă unui hoț după ce, când a plecat de acasă, a încuiat ușa locuinței cu o cheie pe care a lăsat-o apoi într-un cui, în cerdac. Este genul de furt care are loc practic pe fondul unei „invitații” din partea victimei.
Conform anchetei poliției, femeia, Ecaterina C., a plecat de acasă marți, în jurul orei 12.00, lăsând cheia în cuiul de pe cerdac.
Un localnic în vârstă de 19 ani, Ionel M., se afla pe un deal din fața casei, cu oile la păscut, și a observat unde a lăsat femeia cheile.
Bătrâna a lipsit de acasă în jur de jumătate de oră, timp în care autorul a pătruns în locuință și a sustras 90 de lei dintr-o cameră. Polițiștii au întocmit doar penal pe numele tânărului în vârstă de 19 ani pentru „furt calificat”.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, „ulterior, tânărul s-a prezentat la o unitate medicală susținând că a fost agresat de polițiști. Deși până în prezent suspectul nu a sesizat un abuz al polițiștilor nici prin 112 și nici în altă formă, comanda IPJ Suceava a dispus deja efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern, urmând ca în cazul identificării unor abateri din partea polițiștilor să se dispună măsuri în consecință”.