Homosexualitatea nu va fi privită niciodată cu ochi buni în România noastră de căruță, oricâte pretenții ar ridica asociațiile mondiale privind protecția minorităților. Iar despre căsătoriile între homosexuali, încuviințate de statele dezvoltate ale lumii și tot mai răspândite deci, nici nu va putea fi vorba vreodată la noi.
Când vorbim de dușmanii de moarte ai homosexualității nu ne referim doar la inși reduși ca Gigi Becali sau la parșivii purtători de sutane, care propovăduiesc toleranța, fără să o practice. Dar am cunoscut oameni cu pretenții, inși luminați de studii înalte care se opun cu sălbăticie acestui mod de viață. Un mod de viață care, până la urmă, reprezintă o opțiune personală a fiecăruia.
Argumentul adversarilor e că această orientare implică un calcul matematic foarte simplu: orice homosexual are nevoie obligatoriu de cel puțin încă un homosexual. Iar dacă el nu există sau mai degrabă nu e disponibil pe piață, atunci trebuie să fie corupt cineva, să se modeleze un lut proaspăt în forme homo. În ciuda calculului matematic, mă întreb: și dacă ar fi așa, ce ar fi rău ? Se vede că nu întâmplător unul ca Hitler îi ura și-i ucidea pe homosexuali.
Și pe timpul comunismului era rentabilă vânătoarea de poponauți. Un critic plastic aflase că un mare regizor și actor avea opțiuni sexuale pe acest sens de circulație interzis. Ca urmare, l-a pândit zile în șir cu un aparat foto spânzurat de gât, cocoțându-se, pentru maximă vizibilitate, între crengile unui pom din fața casei. Când au venit momentele fierbinți cu amantul, pac ! – l-a tras în poză.
Pe baza probelor foto, regizorul actor a fost arestat și trimis ani grei la ocnă. Bunurile, începând cu locuința, i-au fost confiscate.
Gând la gând cu bucurie, pentru că, după câteva zile, în casa lui avea să se mute chiar criticul plastic, care realizase montajul foto incriminator. Nenorocise un om, dar pusese mâna pe o casă clasa întâi.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
