Un grup țintă de 80 familii de romi revenite din Franța vor primi bani pentru deschiderea unei firme



Autoritățile române și franceze au identificat un grup țintă de 80 familii de romi originari din județele Alba, Bihor, Dolj, Mehedinți și Timiș, aflați în Franța și care acceptă să revină în România, ei urmând să primească din partea statului francez un ajutor financiar pentru deschiderea unei firme
Sprijinul financiar va fi acompaniat de un program de instruire a acestor romi și va fi reglementat printr-un acord care urmează să fie semnat, miercuri, de către reprezentanții Ministerului Muncii și ai Ministerul Administrației și Internelor cu cei ai Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare (OFII).
Acordul prevede instituirea, cu titlu experimental, a unui sprijin pentru reinserția familiilor de romi revenite din Franța.
„Acest proiect-cadru vizează implementarea unui proiect experimental de sprijin având un grup țintă de 80 de familii aparținând comunității romilor domiciliați în Alba, Bihor, Dolj, Mehedinți și Timiș, care doresc să revină din Franța pentru a se stabili definitiv în România”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
Conform prevederilor acordului-cadru, OFII se angajează să primească cererile de sprijin pentru revenirea în țară, să organizeze reîntoarcerea în România a acestor familii cu suportarea costului biletului de transport aerian și a unui supliment de bagaj de 40 kilograme pentru adult și 10 kilograme pentru copil, să sprijine aceste familii în vederea obținerii documentelor de călătorie, să acorde un ajutor financiar pentru întoarcerea în țară și să comunice coordonatelor acestor familii către autorităților locale din județele de domiciliu al acestora, precum și să acorde acestora, ca „sprijin pentru reinserția economică a familiilor”, un ajutor financiar pentru înființarea unei firme, cu asigurarea unui program de instruire.
Acordul-cadru va fi semnat la Palatul Victoria, în prezența premierului Victor Ponta, după ce șeful Guvernului va avea o discuție cu ministrul francez de Interne, Manuel Valls, și ministrul francez delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve.
Aproximativ 500 de romi vor picheta miercuri Guvernul și Palatul Cotroceni, organizatorii, nemulțumiți de lipsa de interes și acțiune a Executivului pentru integrarea romilor, precizând că protestul are legătură directă cu vizita în România a miniștrilor francezi, Manuel Valls și Bernard Cazeneuve.
Președintele Alianței Civice Democrate a Romilor, Marian Daragiu, a precizat că protestul de miercuri are „legătură directă” cu venirea în România a celor doi miniștri francezi, Manuel Valls (de Interne) și Bernard Cazeneuve (Afaceri Europene), scopul fiind atragerea atenției, în primul rând a Guvernului României, că nu se poate sesiza în problema romilor doar atunci când cineva îl trage de mânecă.
„Faptul că doi oficiali francezi vin la București pare cu atât mai rușinos”, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, președintele Alianței Civice Democrate a Romilor, Marian Daragiu.
Cei doi miniștri francezi ai noului Guvern socialist sosesc în România pentru a încerca să trateze în mod direct problema romilor, relansată în această vară în Franța prin evacuarea taberelor, urmată de expulzări.
Comunitatea de romi în Franța este estimată la aproximativ 15.000 de persoane. Manuel Valls a recunoscut că dacă mii (de romi) au părăsit teritoriul francez de la instalarea la putere în mai 2012 a Guvernului socialist sunt „și alții care au sosit”.
Marți, acesta a declarat că Franța „nu poate primi toată mizeria lumii și a Europei”, el spunând că, înainte de sfârșitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriați prin sistemul de ajutor pentru reîntoarcere.
În această vară, mai multe tabere de romi au fost evacuate de către poliție, suscitând un disconfort în cadrul taberei de stânga și protestul unor asociații, în timp ce politica de expulzări colective în perioada lui Nicolas Sarzkozy a provocat critici aspre din partea Comisiei Europene.
La sfârșitul lui august, Manuel Valls a anunțat, referitor la România și Bulgaria, că vrea „să înțeleagă de ce nu se desfășoară politici de inserție puternice”. Anterior, el a acuzat „țările de origine” că implimentează „politici care discrimnează de decenii aceste populații”, confruntate cu sărăcia, șomajul și analfabetismul.