Un gest nobil făcut din inimă curată

„Și fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preț, și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsați-o. De ce îi faceți supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și, oricând voiți, puteți să le faceți bine, dar pe mine nu Mă aveți totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.” Marcu 14, 3-9

Când Domnul Hristos a venit în Betania, a intrat în casa lui Simon. Acolo, o femeie a venit și a uns capul Mântuitorului cu nard, un mir foarte aromat și foarte scump. Unii au văzut în gestul femeii o risipă și chiar au spus că mai bine ar fi vândut nardul, care valora 300 de dinari, iar banii să fi fost împărțiți săracilor. În Evanghelia după Ioan se spune că tocmai Iuda, cel care L-a vândut pe Domnul Hristos, a fost cel care a venit cu o astfel de soluție. Dincolo de calculele economice, Mântuitorul clarifică gestul femeii și-i dă un sens mult mai profund. El nu exclude faptul că și săracii trebuie ajutați, însă femeia a făcut un lucru prin care și-a arătat dragostea față de Domnul Hristos: „Mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare”, a spus Domnul. Trebuie să vedem lucrurile prioritar; pe săraci îi avem mereu în preajmă și-i ajutăm din dragoste și compasiune. Ceea ce-I oferim Mântuitorului se cuvine doar Lui.
(Sursa: Ziarul Lumina)