Miercuri seara, în Sala Regina Maria a hotelului Hilton din București, s-a petrecut o festivitate, pentru mine cel puțin, neobișnuită. O mare companie românescă, având titlul de sponsor, și-a anunțat premiile pe care le va oferi sportivilor români victorioși la Olimpiada ce va fi găzduită în China, la Beijing, în luna august a acestui an. Mai exact, fiecare sportiv dobânditor al unei medalii olimpice va fi recompensat cu sume consistente de generoasa firmă românească. Parcurg lista sporturilor și sumele înscrise în dreptul lor. Atletism, gimnastică, tir, caiac-canoe, hambal și așa mai departe. Sumele înscrise sunt, cele mai multe, de 10.000 euro, dar sunt și premii, mai ales pentru sporturile cu mai mulți participanți, de 45.000 euro sau 70.000 euro. Într-o lume dominată de balamuc politic, de învrăjbiri peste învrăjbiri, mai are cineva timp pentru astfel de gesturi? A murit demult mecenatul literar. Lumea e dominată de egoism. Scriitorii, uitați prin mansarde, mor unii dintre ei în anonimat, văduviți de cititori, de admiratori, neglijați de uniunea de breaslă. Sportivii (cu excepția fotbaliștilor, care sunt nu numai fluierați, ci și recompensați cu iubirea publicului) trăiesc și ei drame greu de descris. Viața lor, consacrată exclusiv sportului pe care l-au ales și visului performanței, se consumă într-o trudă necontenită. Când urcă pe podium trăiesc o emoție unică. În urma ei rămân o medalie și o diplomă. Îi reîntâlnești, pe acești sportivi, după ce clipa de triumf s-a preschimbat în cenușă, consumându-și flacăra și măreția, aproape anonimi pe străzi, prost îmbrăcați, zgribuliți prin piețe sau pilotând o Dacie de acum 20 de ani. Iată de ce m-a surprins plăcut și chiar m-a șocat gestul grupului de firme NIRO, unul dintre marii investitori români din România. Aveam să înțeleg că încă tânărul patron Nicolae Dumitru nu este la primul gest de acest fel. Din cuvintele de salut rostite din partea firmei de directorul de imagine Ion Badea, de comentatorul sportiv Octavian Vintilă, dar și de Nadia Comăneci, în dublă calitate, de reprezentant al sponsorului, dar și al sportivilor, că el însuși a practicat cândva un sport iar iubirea pentru sportivi e durabilă, nu un moft de o secundă.
Nu sunt comentator sportiv, dar nu mi-a fost greu să recunosc, în noianul de gazetari prezenți la festivitate, numeroase vedete ale sportului. Sportivi, dar și antrenori. Relaxat – Octavian Belu, situat de curând în vârful piramidei antrenorilor lumii. Modestă, ca întotdeauna, Gabi Szabo. Pierdute în mulțime, Laura Badea, Elisabeta Lipă. În fața microfonului unui post de radio, micul mare, Marian Drăgulescu. Undeva, în hol, comentatorii unui post de televiziune turuie verzi și uscate, intervin politicieni din diverse tabere, se înțeapă, se împung, se înjură. Unul care e la putere spune că nu e la putere, iar altul care pretinde că este în opoziție este atenționat că are în mâini toate frâiele politice și economice. Mă întorc spre sportivii cărora NIRO le oferă echivalentul în bani al medaliilor la care visează. Mă simt mai bine între ei. Intrăm, am intrat, într-un an electoral tulbure. Gesturi asemănătoare celui consumat în Sala Regina Maria vor fi tot mai puține. Iar dacă vor fi, cine va avea timp să le măsoare caratele de noblețe?
