Curioasă lumea asta a intelectualilor dâmbovițeni.
Câtă vreme Emil Constantinescu, locatar al Cotrocenilor, le putea oferi bani, privilegii, burse, l-au lustruit cu condeiele făcute limbi, până ajunsese bietul om de era mai ceva ca o decorație de tinichea.
Când s-au convins că profesorul n-are de gând să-i miluiască, dar mai ales să fie o păpușă în mâinile lor nătânge, s-au apucat să-l înjure.
Iar după ce Emil Constantinescu a început să se manifeste ca un adversar ferm al năbădăiosului Traian Băsescu, intelectualii dispuși, prin gena balcanică, să devină țuluși ai noului Jupân, l-au înjurat și mai tare.
Dacă mai era nevoie de o dovadă a acestei mizerii înspăimântătoare a intelectualilor români, reacțiile după întâmplarea de sâmbătă din Piața Universității ne-o pune la dispoziție din belșug.
Joi, 26 septembrie 2007, la taifasul amabil, aranjat pe TVR de pterodactila Rodica Culcer, Traian Băsescu a anunțat că sâmbătă va merge în Piața Universității pentru a-și îndeplini o făgăduială de la Referendum:
Cea de a da națiunii un Raport trimestrial.
Nu știm dacă Traian Băsescu, angajând în seara Referendumului o astfel de făgăduială, a acționat, ca de obicei, sub puterea primului impuls sau a dat expresie unei premeditări.
Neștiute sunt căile Domnului!
Neștiute sunt și motivele acțiunilor lui Traian Băsescu.
Sigur e însă că alegerea Pieței Universității drept spațiu pentru o acțiune gen Fidel Castro capătă o semnificație aparte.
În mentalul colectiv post-decembrist, Piața Universității a devenit un spațiu simbolic.
Cel al luptei deznădăjduite a unei minorități împotriva comunismului travestit în veșminte democratice.
Așa cum am scris și la vremea respectivă, supărând rău puterea FSN-istă dominatoare, cei din Piața Universității, strânși seară de seară, în scuarul din fața Arhitecturii, dădeau glas neliniștii unei întregi societăți că puterea instalată în decembrie 1989 voia doar să mimeze democrația.
Șef de stat fiind, Traian Băsescu se putea adresa națiunii, pentru a-i raporta ce-a făcut și ce-a dres, de unde i-ar fi dorit inima.
De la Palatul Cotroceni, dintr-un studio TV, dintr-un local, ba chiar și dintr-un butoi, asemenea vestitului Diogene:
Alesese Piața Universității pentru valoarea de simbol a acesteia.
Convocând trimestrial aici o consultare populară, domnul președinte ținea să-și asume ipostaza de continuator al luptei din Piața Universității.
Chiar dacă nu în scuarul din fața Arhitecturii, ci pe pajiștea din fața Teatrului Național, chiar dacă, adresându-se nu unei mulțimi venite spontan, ci unor inși cărați până aici de mașinăria PD, Traian Băsescu avea să fie nu președintele României, ci arhanghelul luptei împotriva comunismului, luptătorul neînfricat pentru democrație.
Era, neîndoielnic, o șmecherie politicianistă.
Împotriva acestei șmecherii s-a ridicat Emil Constantinescu.
Și, în loc să-l aplaude pentru acest gest de revoltă morală, intelectualii îl înjură.
