Un gălățean cu o alcoolemie record, internat în stare gravă în spital

Un gălățean de 40 de ani a ajuns, luni, în stare gravă la spital după ce a consumat o cantitate impresionantă de alcool. Medicii au stabilit că bărbatul are 6,3 la mie alcool în sânge, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul din comuna Vârlezi, județul Galați, a băut duminică toată ziua, spun martorii, iar seara a plecat spre casă, unde, se pare că ar fi căzut și s-a lovit la cap. Acolo a fost găsit, luni, lovit la cap și în stop cardio-respirator.
O ambulanță i-a acordat primul ajutor și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Galați, medicii urmând să stabilească dacă pacientul a intrat în comă din cauza alcoolului consumat sau a loviturii la cap.
„Am avut un caz la Vârlezi. Echipajul de la Ambulanță a mers la un bărbat de 40 ani în comă, cu traumatism cranio cerebral. A fost găsit acasă în stop cardio respirator, a fost resuscitat, intubat și dus la UPU. Avea o alcoolemie de 6,3 la mie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Serviciului de Ambulanță Județean, Mihai Polinschi.
În ceea ce privește alcoolemia, bărbatul din județul Galați nu a depășit recordul național. În 2010, o ieșeancă în vârstă de 63 de ani a fost internată la Spitalul de Urgență din Iași cu o alcoolemie de 7,55 la mie alcool în sânge.

Recomandări

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital