Un funcționar al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava a transformat trotuarul din fața instituției în loc de parcare pentru mașina personală. Autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare SV-06-ZAD, condus de Doina Zamă, poate fi „admirat” aproape zilnic cum blochează trotuarul, asta în condițiile în care APIA are parcare pentru autovehiculele angajaților.
Iar această scenă se repetă cu o frecvență demnă de cartea recordurilor. Din fotografia realizată ieri se poate observa că mașina este parcată pe mijlocul trotuarului, iar un om își poate face loc destul de anevoios pe una din laterale, și asta pentru că cea dinspre sediul APIA este blocată aproape total. Dacă pe acolo ar trebui să treacă o persoană cu dizabilități aflată într-un cărucior cu rotile, acest lucru ar putea fi o misiune aproape imposibilă.
Imaginea de ieri nu este unică. În iarnă, la începutul lunii februarie, același autoturism a fost fotografiat în aceeași zonă, iar din imagine se poate observa că a fost parcat exact pe porțiunea de trotuar care a fost deszăpezită. Atunci, pietonii au fost nevoiți să facă o cărare pe lângă trotuar pentru a ocoli mașina condusă de Doina Zamă.
Curios sau nu, angajata APIA Suceava beneficiază de clemența Poliției Locale, care fie nu a observat această aroganță, fie s-a făcut că nu o vede.
Este o sfidare a bunului-simț, care a mers luni bune mână în mână cu indiferența autorităților care puteau și erau obligate să sancționeze această încălcare a legii.
Stai și te întrebi ce pretenții să ai de la un cocalar, dacă un angajat al unei instituții a statului tratează totul într-o asemenea manieră, într-un dispreț total față de colegii de serviciu și față de comunitate.