Dosar penal

Un fost șef de tură și un vameș de la Siret, acuzați că luau șpagă pentru a facilita contrabanda



Un fost polițist de frontieră și un fost lucrător vamal din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Subcomisarul George Ioan Călinescu, fost șef de tură la PTF Siret, este acuzat de comiterea a trei infracțiuni de luare de mită în formă continuată, respectiv patru acte de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în formă continuată. La rândul său, vameșul Dumitru Nicolăică este acuzat de o faptă de luare de mită.
„În perioada februarie 2008 – iulie 2008, inculpatul Călinescu George Ioan, în calitate de ofițer de poliție judiciară și șef tură de serviciu la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, a pretins și primit în scop de «protecție» de la doi martori denunțători, care în perioada de referință au tranzitat prin PTF Siret cu bunuri accizabile, suma de 1.500 de lei precum și bunuri (motorină) în valoare de 1.000 de lei, cu scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu referitoare la constatarea de infracțiuni și contravenții în zona de competență”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.
Motorină, whisky și bani
Procurorii anticorupție au descris exact ce s-a întâmplat în ceea ce-l privește pe George Ioan Călinescu. Astfel, pe 16 decembrie 2008, a primit motorină și obiecte decorative în valoare de 750 de lei pentru a permite unei persoane să introducă în România bunuri care trebuiau accizate. La scurt timp, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2008, a luat 300 de lei și două sticle de whisky, reprezentând „taxa de protecție” pentru șase tranzitări efectuate de martor.
În cursul aceluiași an, fostul șef de tură din PTF Siret le-a oferit date confidențiale unor indivizi care tranzitau frontiera de stat. Potrivit anchetatorilor, Călinescu le-a oferit persoanelor în cauză informații privind momentele prielnice tranzitării în siguranță a Punctului vamal Siret cu bunuri accizabile peste limita legală, furnizând și informații cu privire la prezența unor superiori în PTF Siret, în unele situații folosind și un limbaj codificat.
În ceea ce-l privește pe vameșul Dumitru Nicolăică, pe 16 februarie 2009 acesta a primit o sacoșă cu produse alimentare pentru a-i permite unui individ trecerea prin punctul vamal cu bunuri accizabile fără a se dispune măsuri legale față de acesta, respectiv de a fi controlat și eventual sancționat în ipoteza în care depășește cantitatea de bunuri accizabile admisă.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Procurorii au mai arătat că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Subcomisarul Călinescu, la al doilea dosar penal
Pentru subcomisarul George Ioan Călinescu, fost șef de tură în PTF Siret, acesta este al doilea dosar penal. În 2013 el a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Interesant este că în actualul dosar el a mai fost cercetat și pentru alte fapte, respectiv de abuz în serviciu.
„În perioada octombrie 2008-martie 2009, în calitate de funcționar public și ofițer de poliție judiciară, prin acte materiale repetate, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu a îndeplinit acte ce îi intrau în competență (constatarea de contravenții și infracțiuni referitoare la comerțul ilicit cu produse accizabile), ci dimpotrivă a sprijinit diverse persoane să introducă în țară prin PTF Siret bunuri accizabile (băuturi alcoolice și țigări), achiziționate fie din Ucraina, fie din magazinele duty-free, fapte ce au cauzat atât un prejudiciu bugetului de stat (prin neplata obligațiilor fiscale aferente acestor bunuri), cât și o tulburare însemnată bunului mers al autorităților cu atribuții de control în PTF Siret și în zona adiacentă acestuia”, se arăta într-un comunicat al DNA Suceava din aprilie 2015.
Nicolăică a scăpat de o parte din acuzații. Pentru moment
Dumitru Nicolăică a fost cercetat într-o primă fază pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv luare de mită și două fapte de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Lui Nicolăică i se reproșa că pe 16 februarie 2009 a primit o sacoșă cu produse alimentare, pentru ca o persoană să introducă în țară bunuri accizabile (țigări) peste limita admisă și în consecință pentru a nu dispune măsuri legale față de aceasta.
În aceeași zi, vameșul ar fi efectuat controlul vamal în mod superficial asupra aceleiași persoane și nu a aplicat sancțiunile contravenționale legale, permițând astfel introducerea în România, cu sustragerea de la plata taxelor vamale, a cantității de 4.000 de pachete țigări de diferite mărci, provocând un prejudiciu total de 18.960 de lei.
În aceeași zi, lucrătorul vamal l-ar fi favorizat pe un bărbat, în sensul că deși a observat existența a 150 pachete de țigări marca Ronson transportate de acesta, nu a luat nici o măsură, provocând un prejudiciu în valoare de 693 de lei.
Din aceste suspiciuni de anul trecut a mai rămas în picioare, cel puțin deocamdată, doar cea de luare de mită, adică sacoșa cu bunuri.



Recomandări

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare
Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret
Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret
Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret