Verdict

Un fost șef al Gărzii Forestiere Suceava, un polițist și doi oameni de afaceri, condamnați pentru luare, respectiv dare de mită

Aurel Dumitriu, fost șef al Gărzii Forestiere Suceava
Aurel Dumitriu, fost șef al Gărzii Forestiere Suceava

Un fost șef al Gărzii Forestiere Suceava, un polițist, dar și doi oameni de afaceri din Moldovița au fost condamnați joi de magistrații de la Tribunalul Suceava. Toate pedepsele sunt cu executare în penitenciar, cu mențiunea că soluția nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Aurel Dumitriu a primit o condamnare de 3 ani de închisoare pentru luare de mită, aceeași pedeapsă și pentru aceeași infracțiune fiind pronunțată și în cazul comisarului-șef Gheorghe Damian. În cazul celui din urmă instanța a decis încetarea procesului penal privitor la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
Alin Boșutar, unul din afaceriștii judecați în acest dosar, a primit 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Acesta mai avea o condamnare cu suspendare mai veche, care i s-a revocat, astfel încât pedeapsa finală pe care o are de executat este de 3 ani și 8 luni închisoare. Acesta a mai avut un alt proces în care a scăpat basma curată. Era judecat pentru evaziune fiscală, dar a plătit prejudiciul.
A patra persoană judecată în acest dosar este Ionela Drelciuc, fostă Chiforec, care a primit 2 ani închisoare pentru infracțiunea de dare de mită. În afara pedepselor privative de libertate, cei patru au interdicția de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o durată de 2 ani.
Ar fi luat mită câte 1.500 de lei
Fostul șef al Gărzii Forestiere și ofițerul Damian au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, pentru că ar fi luat șpagă câte 1.500 de lei pentru a-i favoriza pe administratorii unei firme care se ocupa cu prelucrarea materialului lemnos. Ofițerul a fost pus la dispoziție în momentul începerii urmăririi penale, iar ultima dată lucra la Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava.
În ianuarie 2015, când s-ar fi comis fapta incriminată de DNA, Aurel Dumitriu ocupa funcția de șef al Serviciului Control al Aplicării Regimului Silvic și al Trasabilității Materialelor Lemnoase din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, iar la data trimiterii în judecată era director în cadrul Direcției de Control a Regimului Silvic și Cinegetic din cadrul Gărzii Forestiere Suceava. Aurel Dumitriu a fost trimis în judecată pentru luare de mită și, potrivit regulamentelor interne, a fost suspendat până la finalizarea procesului.
Care sunt acuzațiile formulate de DNA
„În data de 25 ianuarie 2016, inculpatul Damian Gheorghe, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, ar fi anunțat reprezentanții unei societăți comerciale (inculpați în prezenta cauză) despre controlul pe care urma să-l efectueze a doua zi la sediul firmei pe care aceștia o administrau și care avea ca obiect prevenirea exploatării, circulației, prelucrării și comercializării ilegale a materialului lemnos. Ca urmare a acestui demers, în aceeași zi, din dispoziția unuia dintre administratori, ar fi fost mutată de la sediul societății o cantitate de masă lemnoasă fără acte de proveniență legală (aproximativ 88 mc), pentru a nu fi descoperită cu prilejul controlului ce urma a fi efectuat în ziua următoare”, se arăta în comunicatul DNA Suceava transmis cu ocazia finalizării rechizitoriului.
A doua zi, pe 26 ianuarie 2016, la firma respectivă s-au prezentat Gheorghe Damian și Aurel Dumitriu, dar rezultatul controlului a fost unul previzibil.
„După efectuarea controlului respectiv, executat într-un mod superficial, inculpații Damian Gheorghe și Dumitriu Aurel ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri suma de 3.000 de lei (câte 1.500 lei de fiecare). În cauză, s-a dispus indisponibilizarea și instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de câte 1.500 lei, puse la dispoziția organului de urmărire penală de către inculpații Damian Gheorghe și Dumitriu Aurel”, se mai arăta în actul de sesizare a instanței de judecată.

Recomandări

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră

Un comisar de la Garda Forestieră a recunoscut că a luat mită și a încheiat un acord cu procurorii DNA Suceava