Cu viteză

Un fost polițist de frontieră și-a pierdut viața într-un grav accident petrecut la Brodina

În ciuda eforturilor făcute de paramedici, Vasile Marocico nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat Foto: Beatrice Calancea
În ciuda eforturilor făcute de paramedici, Vasile Marocico nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat Foto: Beatrice Calancea

Un grav accident de circulație petrecut joi dimineață în satul Paltinu din comuna Brodina a curmat viața unui bărbat de 51 de ani din satul Lupcina. Bărbatul, fost polițist de frontieră la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, se afla la volanul unui autoturism pe drumul proaspăt asfaltat, care leagă comuna Brodina de Ulma. La un moment dat, a intrat în depășire și s-a izbit frontal cu autoturismul într-o autoutilitară care circula regulamentar din sens invers. În urma impactului puternic, bărbatul aflat la volan a fost grav rănit, rănite ușor fiind și cele două femei care se mai aflau în autoturism. Fiind în stare de inconștiență, bărbatul a fost resuscitat de un echipaj SMURD sosit la fața locului, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvat.
Viteza excesivă și neatenția i-au curmat viața celui de la volan
Vasile Marocico conducea joi dimineață, în jurul orei 11.30, un autoturism Saab cu volanul pe partea dreaptă pe un sector de drum drept și proaspăt asfaltat al DJ 209G. Din cercetările făcute de polițiști, acesta avea o viteză destul de mare în momentul în care a intrat într-o depășire, într-o curbă la dreapta, fără a se asigura corespunzător. În momentul în care a pătruns pe contrasens, autoturismul condus de bărbat, în care mai erau soția sa, pe scaunul din față, și o altă femeie, pe bancheta din spate, nu a mai putut evita o autoutilitară încărcată cu porci, care venea regulamentar din sens invers, intrând în coliziune frontală cu aceasta. În urma impactului, bărbatul a rămas în stare de inconștiență între fiarele mașinii, fiind scos cu greu de oamenii care au încercat să-i dea o mână de ajutor. Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la fața locului, începând manevrele de resuscitare a bărbatului. În ciuda eforturilor făcute de paramedici, bărbatul de 51 de ani nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat. Șoferul autoutilitarei implicate în accident a avut și el nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și plagă contuză parietală stânga. Rănite ușor au fost și cele două femei din autoturism, soția celui aflat la volan fiind diagnosticată de medici cu contuzie toraco-abdominală.
Vasile Marocico fusese polițist de frontieră, însă din cauza unor probleme cu legea fusese suspendat din activitatea de polițist și pus la dispoziție. El fusese condamnat în primăvara acestui an la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare de Judecătoria Rădăuți, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă calificată. Întrucât decizia instanței nu era definitivă, bărbatul a contestat măsura, care este în rejudecare la o instanță superioară. Corpul neînsuflețit a fost preluat și transportat la morga spitalului din Rădăuți, unde urmează a i se face necropsia. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, continuând cercetările până la elucidarea completă a circumstanțelor în care a avut loc accidentul.

Un fost polițist de frontieră și-a pierdut viața într-un grav accident petrecut la Brodina Foto Beatrice Calancea
Un fost polițist de frontieră și-a pierdut viața într-un grav accident petrecut la Brodina Foto Beatrice Calancea
În ciuda eforturilor făcute de paramedici, Vasile Marocico nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat Foto: Beatrice Calancea
În ciuda eforturilor făcute de paramedici, Vasile Marocico nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat Foto: Beatrice Calancea

Recomandări

Mandat de arestare confirmat definitiv pentru polițistul de frontieră pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc

Grupare din care făcea parte și un agent al Poliției de Frontieră, acuzată că aducea ilegal din Ucraina și plasa pe piață amfetamină

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat