Dispariție

Un fost medic al Spitalului Municipal Fălticeni a decedat în Egipt, în urma unui infarct

Alex Mohamed Daoud a activat în cadrul Spitalului Municipal circa un an și jumătate
Alex Mohamed Daoud a activat în cadrul Spitalului Municipal circa un an și jumătate

Medicul ginecolog Alex Mohamed Daoud a încetat din viață miercuri dimineață, în urma unui infarct, în Egipt, unde se afla în vacanță alături de familia sa.
Alex Mohamed Daoud avea 52 de ani.
„Ne pare nespus de rău să aflăm de trecerea în neființă a celui ce ne-a fost coleg, prieten, dr. Alex Mohamed Daoud. Cuvintele nu pot exprima cât de profund ne pare rău de această pierdere. Colectivul secției Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni prezintă sincere condoleanțe familiei îndurerate! Vei rămâne veșnic în inimile noastre, domnule doctor!”, a scris Usruf Wajdy, șeful secției Obstetrică Ginecologie Fălticeni, cu care Daoud colaborase pentru o scurtă perioadă de timp.
La rândul său, directorul unității spitalicești din Fălticeni, dr. Vlad Morariu, a menționat că medicul Alex Mohamed Daoud a activat în cadrul Spitalului Municipal circa un an și jumătate. Acesta colabora cu instituția pentru gărzile din zilele de vineri și duminică.
„Dumnealui venea de la Iași la final de săptămână. Colaborarea cu spitalul fălticenean s-a încheiat de peste un an de zile, însă dispariția lui ne întristează profund”, a mai completat Morariu.
Alex Mohamed Daoud era egiptean, el urmând facultatea de medicină la Iași, ulterior colaborând cu mai multe unități spitalicești ieșene.

Recomandări

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor