Surpriză

Un fost internațional ucrainean a semnat cu Chiajna



Milevski este supranumit și „Balotelli din Est”
Milevski este supranumit și „Balotelli din Est”

Concordia Chiajna mută tare pe piața transferurilor – după ce l-au luat pe Obodo, jucător cu peste 200 de meciuri în Serie A, ilfovenii s-au înțeles și cu Artem Milevski, care a semnat astăzi contractul cu echipa lui Falub. Poreclit „Balotelli din Est”, atacantul de 31 de ani a jucat de 178 de ori și a dat 57 de goluri la Dinamo Kiev. Milevski a venit liber de contract, după despărțirea de RNK Split, din Croația.
„Am început antrenamentele și sper să joc contra Stelei lunea viitoare, pe 15, poate 15-20 de minute, vreau să ajut. Cunosc fotbalul românesc, sigur că da. Steaua, Dinamo, acum știu și de acest club mai mic, dar foarte serios”, a declarat jucătorul ucrainean născut în Belarus.
„Important la fotbal nu e trecutul, nici viitorul, contează prezentul. Sperăm că un jucător cu un CV atât de bun să ne ajute”, a spus antrenorul Adrian Falub.
Fotbalistul anului în Ucraina în 2008 și 2009, atacantul a fost și golgheterul campionatului în 2010. Cotat la 11 milioane de euro în urmă cu șase ani, Milevski valorează în prezent 500.000 de euro. La națională a dat 8 goluri în 50 de selecții și a făcut parte din echipa care a jucat în sferturi la Mondialul din 2006.
Atacantul de 31 de ani va fi prezentat oficial la Chiajna luni, 8 februarie.



Recomandări