„Poveste de toamnă”

Un fost elev al liceului de la Gura Humorului, invitat special la Balul Bobocilor

Elevii din clasele terminale ale Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului discută despre organizarea balului bobocilor
Elevii din clasele terminale ale Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului discută despre organizarea balului bobocilor

Și bobocii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului se pregătesc de zor pentru balul programat pentru sfârșitul acestei luni (n.r. – data urmează să fie stabilită) și organizat de elevii claselor terminale.
Balul, a cărui temă a fost deja stabilită –„Poveste de toamnă”, va face parte dintr-o serie de manifestări puse la cale cu ocazia aniversării Zilelor Colegiului, în acest an celebrându-se cei 150 de ani de învățământ liceal humorean, la eveniment fiind invitați elevi și cadre didactice din Polonia.
În timp ce alte licee din județ se întrec să aducă trupe și artiști din show-biz-ul românesc, cei de la „Alexandru cel Bun” nu se îngrămădesc pe numere de impresari și, ca și în 2009, au spus „fără invitați din afară”.
Capul de afiș al Balului Bobocilor de la Gura Humorului va fi chiar un fost elev de-al colegiului humorean, Alexandru Brădățan, câștigătorul Trofeului Mamaia la muzică populară.
„Este un solist care a făcut și face cinste Colegiului «Alexandru cel Bun». Suntem mândri de el și a răspuns cu mare bucurie invitației”, ne-a declarat profesoara Luminița Cîmpan, coordonatoarea organizatorilor Balului Bobocilor.
Organizatorii de la „Alexandru cel Bun” au ales deja cele șapte perechi care vor participa la concursul de Miss și Mister Boboc, bobocii fiind din clasele de filologie, științe ale naturii, matematică-informatică – intensiv engleză, matematică informatică – intensiv informatică, științe sociale, turism.
Au apărut deja și primii sponsori, iar repetițiile pentru spectacol au început de aproximativ o săptămână.
„Interesantă este colaborarea perfectă dintre elevii care organizează concursul, fiecare are idei, fiecare vrea să se implice și participă efectiv”, a mai adăugat Luminița Cîmpan.
Până la balul de la Gura Humorului mai sunt câteva săptămâni, iar elevii liceului au timp suficient să pregătească un spectacol așa cum își doresc, inventivitatea, talentul și entuziasmul lor fiind suficiente pentru a face un Bal al Bobocilor de neuitat.
La una dintre următoarele repetiții vom fi și noi prezenți și veți putea vedea, pe site-ul nostru – www.monitorulsv.ro, fotografii și materiale video, cu bobocii și organizatorii Balului Bobocilor de la Gura Humorului.
Tot pe www.monitorulsv.ro, la rubrica „Balurile Bobocilor 2010”, sunt prezentate informații și despre balurile celorlalte licee din județ.

Elevii din clasele terminale ale Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului discută despre organizarea balului bobocilor
Elevii din clasele terminale ale Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului discută despre organizarea balului bobocilor
Elevii din clasele terminale ale Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului discută despre organizarea balului bobocilor
Elevii din clasele terminale ale Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului discută despre organizarea balului bobocilor

Recomandări

„Cămașa bucovineană cu altiță în patrimoniul cultural imaterial al umanității”, expoziție la Breaza și Gura Humorului

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

„Orfanu sau cum să devii Unu”, carte semnată de scriitorul sucevean Robert Lungu, lansată la Biblioteca Orășenească Gura Humorului

„Ce a fost aici înaintea mea?”, o cronologie a evenimentelor petrecute la Gura Humorului, adunate într-un volum lansat la Forumul German