Un fost deținut politic, disident al regimului comunist, condamnat de patru ori și care a adunat 17 ani de detenție, a încetat din viață acum trei zile, la onorabila vârstă de 93 de ani. Octavian Oloieru, de profesie învățător, domiciliat în ultima perioadă în satul Țibeni, comuna Satu Mare, a murit demn, așa cum a trăit o viață, după ce a mers la spital pe picioarele sale, din cauza unor afecțiuni asociate, care însă, cel puțin aparent, nu i-au pus niciodată probleme deosebite.
Viața acestuia ar putea constitui oricând subiectul unui film sau al unui documentar. În calitate de președinte al PNȚ la organizația de tineret Rădăuți, a fost arestat prima dată în 1947 și dus la Penitenciarul Gherla.
În anul 1949 a fost arestat din nou de către organele de securitate din Rădăuți și Suceava și, în urma dosarului întocmit de Tribunalul Militar Iași, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru propagandă și agitație anticomunistă, perioadă în care a lucrat în coloniile de pe canalul Dunăre – Marea Neagră.
Amintiri dureroase din închisorile comuniste
Este arestat din nou în 1956 și condamnat la 17 ani de muncă silnică, pentru agitație, propagandă și vătămare gravă a unui membru de partid comunist. Execută pedeapsa parțial, până în 1964, când este eliberat prin decret de grațiere.
„La închisoarea Galați, prin anii 1960, pentru nesupunere și agitație între deținuți am fost condamnat prin proces verbal de către comandantul închisorii la lovituri la fund de către un milițian specializat cu aplicarea lor, cu un căluș la gură, pentru a nu putea striga. Călușul îmi astupa respirația, încât am căzut în nesimțire atât din cauza loviturilor primite, cât și din cauza sufocării. După bătaie am fost pedepsit în continuare cu 30 de zile de izolare. Fiind luna decembrie, am fost dus într-o celulă cu temperatura sub 0 grade, unde am fost legat cu lanțuri de mâini și de picioare”, este una dintre dureroasele amintiri din închisoare ale lui Octavian Oloieru.
Dus la Psihiatrie și condamnat din nou, în 1970
În 1970, Securitatea l-a ridicat din nou, internându-l cu forța la Spitalul de Psihiatrie Răducăneni. Aici a fost supus unui tratament psihiatric pe care l-a considerat o practică clară de exterminare. A fost unul dintre puținii norocoși care au scăpat.
Octavian Oloieru a mărturisit ulterior că „dr. Pop Marius și sora medicală Bungiu Saveta s-au purtat cu mine mult mai rău decât securiștii care m-au arestat”. După 76 de zile de greva foamei la psihiatrie, a ajuns din nou după gratii, în urma unei condamnări la 12 ani de închisoare, executate parțial.
Părinții săi au murit în Siberia, iar fratele în închisorile comuniste
Pentru o imagine și mai clară a dramei vieții acestui om, documentele oficiale au consemnat și moartea părinților săi, adversari ai Regimului Bolșevic, după ce au fost deportați în Siberia, dar și a fratelui său, Dragoș Oloieru, profesor de matematică. Arestat în anii ‘80 pentru compunerea unor versuri în care se vorbea de lupta pentru eliberare de sub dictatura comunistă și pe care le difuza elevilor, Dragoș Oloieru a fost condamnat la opt ani de închisoare, murind pe parcursul detenției.
„Noaptea când mă culcam nu mă gândeam ce voi mânca a doua zi, ci ce voi mai face împotriva comuniștilor”, mărturisea recent Octavian Oloieru.
Casa acestuia din Țibeni, aflată lângă calea ferată, în apropiere de haltă, a atras tot timpul atenția călătorilor din tren datorită tricolorului așezat la loc de cinste.
Înmormântarea lui Octavian Oloieru va avea loc astăzi, în satul Țibeni.
