Un firicel de om…

A apărut, la Chișinău, o remarcabilă ediție specială a revistei „Limba română”, sub înfățișarea unui op de peste 400 pagini – și nu-i decât volumul I! S-ar putea intitula „In memoriam Grigore Vieru”, sau cu un vers din cunoscuta poezie dedicată mamei: „Între ceruri și pământ”. Zeci de autori scriu în această revistă-carte, unii având curajul – barem acum, când este prea târziu – să spună deschis adevărul-adevărat. Alex. Ștefănescu: „Am avut la dispoziție mii de zile pentru a ne bucura de prezența în mijlocul nostru a lui Grigore Vieru. N-am făcut-o (…) vreau să deplâng modul detestabil în care societatea românească l-a tratat (…) au fost gesturi de o grosolănie greu de suportat. Printre ele, acela de a-i ignora poezia mii de zile și de a o pune în circulație, în exces, timp de o singură zi, exact ziua morții lui.” Cititorii „Monitorului” știu că din totdeauna, adică, încă de la preluarea acestei rubrici, am pledat pentru recunoașterea valorii de unicat a liricii lui Vieru, de mare sensibilitate și adevăr uman, batjocorită pur și simplu de detractori fără minte și fără caracter („Cât caracter, atâta țară!” – ofta Grigore într-un aforism). Ultima pledoarie am scris-o pentru acest număr omagial al revistei „Limba română”, răspunzând întrebărilor lui Andrei Bantoș chiar în ziua în care băteau clopotele a îngropăciune la Cimitirul Central din Chișinău.
1. Ce calități ale scrisului i-au asigurat poetului o imensă popularitate în rândul cititorilor din Basarabia?
Poate ordinea nu-i chiar aceasta, dar, desigur, n-avem cum să nu trecem la loc de cinste între temeiurile prețuirii și popularității lui Grigore întoarcerea către adevăratele izvoare ale neamului și repunerea în drepturi a limbii strămoșești. I-am publicat, în 1978, prima carte în România (”Steaua de vineri”, adevărată apariție-hotar, fiind cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor basarabean) și-mi amintesc câtă bucurie îi lumina chipul când și-a văzut poemele tipărite cu alfabetul românilor. Popularitatea și-a datorat-o, desigur, și faptului că, într-o perioadă de contrafaceri în poezie, a venit cu o remarcabilă încărcătură de sinceritate, fior, simplitate și adevăr. A fost (și a rămas) un bun, cinstit, original și profund poet român.
2. Cum îi este receptată opera în întreg spațiul limbii române?
Cum bine se știe, cititorii l-au validat de la bun început, dar critica a fost și a rămas împărțită. Două dintre cele mai autorizate voci ale criticii momentului îl văd complet diferit. Alex. Ștefănescu îl consideră „unul dintre cei mai sensibili poeți din câți au scris în limba română”, în vreme ce N. Manolescu îl vede „total depășit”, încadrându-l printre „basarabenii defazați”.
3. Poate fi explicată/înțeleasă/justificată reticența unor condeieri, a unor interpreți ai procesului literar contemporan de creația lui Grigore Vieru?
În eterna și fascinanta Românie, Grigore a fost copios contestat și rănit sufletește, în virtutea unor mărunte considerente conjuncturale drapate în exigențe artistice. Poezia lui o fi inegală, dar e poezie. Adevărată poezie. La moarte, mă tem că l-au copleșit cu onoruri mulți dintre cei care numai stimă și dragoste nu i-au purtat. Parcă anticipând, scria într-un aforism: „Dacă ar fi în stare, mortul din coșciug s-ar șterge de sărutul multora”.
4. Care este contribuția lui Grigore Vieru la reconstituirea și redefinirea adevărului privind identitatea și unitatea noastră etnolingvistică”
Slujind adevărul, un firicel de om, năpăstuit de două infarcte, deranja mai mult decât o putea face biata putere militaro-diplomatică a Bucureștiului, decât pragmatismul oricăror comparații privind niveluri, evoluții și perspective. Și a avut mare dreptate spunând că „Un mort plâns de mulțime încă poate schimba ceva în lumea asta”.
5. În ce mod lirica și publicistica, activitatea socială și politică a lui Gr. Vieru exprimă „conștiința valorii umane a limbii”?
6. Grigore a fost unul dintre cei mai mari apărători ai limbii române, cronic agresată și dincoace de Prut, dar mai ales dincolo, unde i se contestă până și numele. Formulările sale aforistice sunt întru totul memorabile: „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt – Biblia și limba română.” La întrebarea Dvs. nu poate exista decât un singur răspuns: a servit-o exemplar.