Un fel de Dobrin. Mai mic

Și uite-așa se produse și minunea mult așteptată: debutul piticaniei! La încălzire, făcea altceva decât ceilalți, adică de la condusul „obiectului” până la șutul din alergare, toate aveau aspect de show. Firesc, din moment ce știa că toți ochii, bașca „ochiul” T.V., erau pe el. La prima atingere „oficială”, a săltat-o cu călcâiul peste el și peste un fel de fotbalist argeșean, încât l-a surprins și pe coechipierul căruia îi era adresată pasa. Lucru care avea, de altfel, să se mai petreacă de alte câteva ori. Câte? Păi, cam câte pase a dat. Fiindcă de fiecare dată când le înapoia mingea, desigur după ce-i dădea pe ăilalți ori cap în cap ori cu dosul de colțul ierbii, coechipierii lui Elton păreau nu doar năuciți ci de-a dreptul stupefiați. Altfel nu se explică de ce, lăsați doar cu portarul advers în față, domnii fotbaliști profesioniști fie nu nimereau instalația, fie (cazul – patologic? – Victoraș Iacob) încercau procedee neomologate, precum stângu’-n dreptu’ dar și-n gazon, de mă mir și acum că nu s-a ales cu o mamă de luxație. Iar pentru toată nenorocirea nu ar fi fost vinovat, desigur, decât ăla micu’ (îl știți, ăla care respira ușor!) în ale cărui gene tot trebuie că e ceva defect, din moment ce nu-l înțeleg nici adversarii, nici coechipierii. M-am convins o dată în plus atunci când s-a jucat pe tușă cu vreo trei gloabe, păstrând mingea cât era nevoie. Adică până când a trecut, cam fără treabă, prin zonă un coechipier. Căruia Elton i-a strecurat ușurel bășica pe lângă tușă, mângâind-o cu talpa. Ăia trei, desigur, cap în cap. Numai că și coechipierul părea căzut tot în cap, având în vedere că el mergea, mingea mergea și ea pe lângă el dar se ignorau reciproc. Iar capacul a fost la gol. A tras suficient cât să strecoare chestia aia printre portar și bară. Mai încăpea, eventual, un băț de chibrit. Pus pe înălțime (nu cu mult mai mare decât a piticaniei), nu de-a latul. Prilej pentru destul de mulți de a face bașcă: oare poate să tragă mai tare? Celor mai tineri le reamintesc golul lui Dobrin cu care Dinamo a câștigat… locul 2! Într-un campionat de legendă, pe care Argeșul l-a câștigat tocmai cu o execuție absolut asemănătoare a Gâscanului (multă sănătate, Gicule, ține-te tare!) comisă chiar în ultima etapă, chiar pe terenul lui Dinamo. Mai țin minte zeci de goluri ale lui Dobrin. Curios (sau nu?!), nici unul mitocănesc, ci toate subtile ca al lui Elton.