Temerar

Un fălticenean traversează Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a doborî un record mondial

Echipajul din care face parte medicul din Fălticeni Vasile Oșean
Echipajul din care face parte medicul din Fălticeni Vasile Oșean

Un medic originar din Fălticeni a pornit vinerea trecută într-o cursă extremă, alături de alți patru temerari, în încercarea de a traversa Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle și de a doborî un record mondial. Este vorba despre doctorul Vasile Oșean, care împreună cu Andrei Roșu, Ionuț Olteanu, Marius Alexe și Alexandru Dumbravă formează echipajul Atlantic4, prima echipă românească ce va traversa Oceanul Atlantic vâslind, ei urmând să participe la cea mai dură cursă de canotaj din lume, „Talisker Whisky Atlantic Challenge”, ce va avea loc în decembrie 2017.
Echipajul Atlantic4 a pornit vineri din portul Marina Limanu, iar pentru a traversa Marea Neagră va vâsli neîntrerupt aproximativ 1.200 de kilometri, până la Batumi, în Georgia. În același timp, echipa de români a aplicat la Guinness World Records tentativa de a doborî recordul mondial de traversare a Mării Negre într-o ambarcațiune cu vâsle, care în prezent este de 29 de zile și este deținut de un echipaj din Marea Britanie.
Traversarea Mării Negre constituie o etapă foarte importantă din pregătirea echipei de români pentru provocarea Atlantic Challenge, aceea de a traversa Oceanul Atlantic vâslind, și este făcută în aceeași barcă cu vâsle ce va fi folosită și în marea cursă pentru care se antrenează.
Medicul Vasile Oșean este coordonator la Clinica MedySportLine și se ocupă, împreună cu echipa sa, de recuperare medicală, deficiențe posturale, deficiențe post accidentări, hernii de disc, post intervenții chirurgicale și afecțiuni ortopedice și neurologice, consultanță medicală pentru susținerea efortului fizic intens pentru sportivi de performanță și amatori, dar și de refacerea fizică și psihică post efort fizic intens.
Vasile Oșean activează ca medic al loturilor naționale de atletism, canotaj, baschet, dar și ca medic personal sportivi
Doctorul originar din Fălticeni deține supracalificări de terapeut Bowen, fizio-kinetoterapeut, tehnician farmacist, terapeut basic și advanced medical taping in sports, neurologics and pediatrics, medic specialist acupunctură și ultrasonografie și este absolvent de master în Psihologia Sportului de Performanță.
Din 2006, Vasile Oșean activează ca medic al loturilor naționale de atletism, canotaj, baschet, dar și ca medic personal sportivi. Vasile Oșean a ales să practice sporturi extreme precum alpinismul și escalada, dar și să facă scufundări de adâncime în diferite locuri ale lumii, respectiv Oceanul Atlantic, Marea Caraibilor, Marea Roșie, Marea Egee etc., fiind certificat PADI Advanced Open Water Diver, toate acestea combinându-le cu dezvoltarea lui personală prin tehnici energetice, spirituale și yoga. „În pofida pasiunilor pentru activitățile sportive extreme, în viața de zi cu zi sunt o persoană destul de sedentară, dedicându-mi timpul pacienților mei, în clinică. Restul zilei mi-l petrec cu cei doi copii ai mei, Paul și Maria, de 7, respectiv 5 ani. Pentru mine, Atlantic Challenge este o provocare extremă întrucât mă forțează să-mi găsesc zi de zi timp și pentru propria persoană. Punând pasiune în tot ceea ce fac, m-am hotărât, având în vedere că nu vreau să iau din timpul dedicat altor persoane, să îmi desfășor antrenamentele în timpul săptămânii, urmând să completez planul de antrenament în weekend. Ambiția mea este să termin în echipă competiția Atlantic Challenge”, spune fălticeneanul Vasile Oșean.
De precizat că echipa Atlantic4 concurează cu sprijinul Kaufland România pentru împlinirea unei cauze sociale, și anume completarea fondurilor necesare realizării unui Campus socio-medical la Adunații Copăceni, destinat copiilor diagnosticați cu boli rare sau incurabile. Pentru a-i susține, Kaufland România, partener oficial al inițiativei, a donat suma de 20.000 de euro pentru această cauză către HOSPICE Casa Speranței. Întreaga aventură a echipei Atlantic 4 va putea fi urmărită pe www.atlantic4.ro și pe pagina de Facebook Kaufland România.
Legat de cea mai dură cursă de canotaj din lume, „Talisker Whisky Atlantic Challenge”, trebuie spus că această competiție constă în traversarea Oceanului Atlantic cu o barcă cu vâsle, pe distanța de 5.000 de kilometri, între La Gomera (Insulele Canare) și Antigua, și va avea startul oficial pe 12 decembrie 2017.
Competiția aliniază la start un număr limitat de echipe de pe mapamond, având reguli foarte stricte, și anume: echipa nu va primi nici un suport din exterior în timpul cursei, iar membrii vor trebui să facă față unor provocări precum privarea de somn, vâslire în schimburi de două ore, non-stop, timp de săptămâni. Barca va avea o limită de lungime și lățime, poate fi construită numai din anumite materiale, nu va putea fi reparată pe parcurs și va fi echipată cu provizii numai la start.

Vasile Oșean înainte de a pleca în călătoria pe Marea Neagră
Vasile Oșean înainte de a pleca în călătoria pe Marea Neagră
Un fălticenean traversează Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a doborî un record mondial
Un fălticenean traversează Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a doborî un record mondial
Un fălticenean traversează Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a doborî un record mondial
Un fălticenean traversează Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a doborî un record mondial
Un fălticenean traversează Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a doborî un record mondial
Un fălticenean traversează Marea Neagră într-o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a doborî un record mondial
Echipajul din care face parte medicul din Fălticeni Vasile Oșean
Echipajul din care face parte medicul din Fălticeni Vasile Oșean

Recomandări

Laura Blanaru, președinta Clubului Sportiv Alessia Athletic, a demarat o campanie umanitară prin care a strâns 4.000 de euro într-o oră, pentru o tânără foarte bolnavă

Un bărbat din Mălini a murit înecat în râul Moldova după ce a încercat să-l traverseze într-o căruță și a fost luat de ape

Căruța în care se afla bărbatul din Mălini a fost ruptă în două de curenții de apă
Căruța în care se afla bărbatul din Mălini a fost ruptă în două de curenții de apă

Gheorghe Flutur a testat ergometrele canotorilor din baza nautică de la Fălticeni, modernizată cu sprijinul Consiliului Județean

Elisabeta Lipă a vizitat noua Bază Nautică din Fălticeni și a anunțat deschiderea unui Centru Național de Canotaj pentru Juniori