Un fals… valabil

Șirag de aniversări – de fapt, comemorări: s-a împlinit un an de la anexarea Crimeii, un an de la rebeliunea separatiștilor din Donețk și Lugansk, dar și… 290 de ani de la ivirea pe lume a Testamentului lui Petru cel Mare. Evenimente disparate, care „vin de se leagă” peste veac! Faimosul testament a ieșit la lumină în 1725, la Petersburg, și s-a publicat întâia oară la Paris, în 1843 (în țările române a fost editat în 1892, la tipografia ieșeană „Buciumul”). După cum susțin cercetătorii din domeniul istoriei, documentul este apocrif. Îndeosebi rușii s-au străduit să demonstreze că-i vorba despre un fals și, se pare, în momentul de față discuția se consideră încheiată și neautenticitatea documentului dovedită. Cine poate fi autorul? În secolul XIX, bibliotecarul rus Berkholz (1859) încerca să convingă că „părintele” renumitului fals ar fi fost nimeni altul decât… Napoleon. Alți autori propun căutarea autorului în mediile ucrainene antirusești din secolul XVIII ori învinuiesc emigrația poloneză a perioadei 1797-1799.
Fals ori autentic, țarii ruși par a-l fi urmat sârguincioși punct cu punct, iar ultimele evoluții, patronate de Putin, nu se abat de la litera Testamentului. Circulă mai multe variante ale textului, dar ele nu permit citirea în „chei” diferite, întrucât liniile de forță sunt prea bine (și cinic) conturate și subsumate ideii principale de neclintit: poporul rus este „chemat a stăpâni în viitorimea Europei”, celelalte națiuni ale continentului fiind ostenite, vlăguite și, în fapt, neputincioase. Petru, sau cel ce vorbește în numele țarului, afirmă cu destulă îndreptățire că „a găsit Rusia ca un pârâiaș și o lasă ca un râu mare”. Se poate presupune că la fel gândește și Putin, care a preluat un stat ferfenițit și în degringoladă (noul țar vorbește chiar despre „situația catastrofală” a Rusiei post-Elțin). Ne place Putin, nu ne place, dar dacă citim recentul document prezentat Consiliului de Stat și intitulat „Strategia de dezvoltare a Rusiei până în 2020” – în esență, tot un soi de „testament” – va trebui să admitem că „marele râu” putinian a scos Rusia din marasm: din 1999 și până azi, creșterea economică a țării-continent s-a dublat, s-a înzecit, apoi de două ori înzecit, veniturile populației au sporit de 2,5 ori, PIB-ul a crescut de 8 ori și Rusia a intrat în rândul celor șapte mari economii ale lumii. Fără a se abate, în toată această perioadă de rodnică reconstrucție națională, de la Testamentul lui Petru cel Mare!
Unul dintre principiile de bază: „A ține nația rusească în necurmată stare de război”. Ceea ce explică multe: războiul de la Nistru, cu implicare rusească pe cât de „indirectă” pe atât de evidentă, participarea la conflictul din Afganistan, păstrarea controlului armat asupra cecenilor și georgienilor, până la războiul fățiș din Ucraina, neîndoielnic instrumentat de Kremlin. Alt îndemn de căpătâi atribuit lui Petru și urmat de Putin: „A se amesteca în toate pricinile și dezbaterile, mai cu seamă în țări care, fiind în apropiere, prezintă interes deosebit”. Nu mai luăm în considerare confruntările istorice cu Suedia, Turcia, Japonia, Germania, Polonia etc., nici constituirea „lagărului socialist” sub strictă dominație moscovită, pentru a vedea, acum, că Putin cochetează cu ungurii și bulgarii (demersuri „cu mantinelă”), îi amenință pe români, pe moldoveni, pe finlandezi, și-i umilește pe ucraineni, înarmând o insurecție ce n-ar dura o săptămână fără susținere moscovită. În mult citatul Testament se mai recomandă „A se întinde neîncetat (…) către sud, pe marginea Mării Negre”. Ceea ce s-a și concretizat, deocamdată prin anexarea Crimeii, dar evoluțiile în zonă pot avea o continuare și mai alarmantă.
Și dacă până acum țelul era dominarea Europei, iată că Putin își declară pretenții la nivel global. Reuters îl citează: „Rusia nu va fi niciodată de acord cu o ordine a lumii în care un singur lider le spune celorlalți ce pot să facă și să nu facă” (probabil că și-ar da acordul dacă liderul… ar fi chiar el). Oricât de fals, Testamentul lui Petru a fost și este urmat de ruși cu sârguință, marcând evoluții actuale și păstrându-și o insidioasă putere prin veac. La fel de actuale fiind și observațiile lui Eminescu: „Țarul este puternic și nu știe ce să facă cu puterile de care dispune. Chiar înlăuntrul împărăției sale, nici prin muncă pacinică, nici prin lucrare sufletească, aceste puteri nu se pot consuma; pentru aceasta, ei redau mereu năvală în afară – altfel, ar trebui să se mistuiască în lupte interne”… Cineva spunea că românii sunt prea departe de Dumnezeu și prea aproape de Rusia. Reamintirea Testamentului, pe cât de fals, pe atât de limpede însușit și temeinic urmat de Putin cel Mare, s-ar cuveni să contribuie la menținerea unei necesare stări de alertă. O fi venind lumina de la răsărit, dar întunericul vine de pretutindeni, fie că-l aștepți, fie că nu. Paza bună trece primejdia rea. Nu știu dacă-i bine sau e rău să avem baze NATO în România. Da-i necesar.